Cine va judeca proiectele de construcții din județ. Apar multe nume noi

Autor  Tudor Știrbu   în       6 luni în urmã  

Consilierii județeni vor discuta, în ședința din 29 aprilie, despre noua componență a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU) de la Consiliul Județean Cluj. Sunt multe nume noi, provenind de la OAR, RUR, UTCN, UBB Cluj, Institutul Național al Patrimoniului și din partea Asociației Profesionale a Urbaniștilor din România. Mandatul actualei  Comisii de urbanism din cadrul Consiliului Județean Cluj a expirat în luna martie din acest an. 

Potrivit regulamentului, componența nominală a CTATU este aprobată de Consiliul Judeţean Cluj, la propunerea preşedintelui CJ Cluj, pe baza recomandărilor asociaţiilor profesionale din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului, construcţiilor, instituțiilor de învățământ superior şi ale arhitectului-şef al județului Cluj. Mandatul comisiei este de 4 ani. Ședințele se vor derula online.

Ședințele CTATU de la Consiliul Județean Cluj sunt conduse, potrivit legii de arhitectul șef, care este Claudiu Salanță. Prin excepție, acestea pot fi gestionate de către administratorul județului, Alin Tișe, doar că excepția a devenit regulă de ceva vreme.

CTATU are rolul de a-l consilia pe arhitectul șef în luarea deciziei de avizare a documentațiilor de urbanism.

11

membri sunt propuși în noua Comisie Tehnică de Amenajare a Teritoriului și de Urbanism din cadrul Consiliului Județean Cluj; în afara lor mai sunt mulți membri supleanți; membrii CTATU, dar și supleanții, nu primesc niciun ban pentru activitatea de consiliere pe care o fac în fiecare ședință.

Media9 a aflat, în exclusivitate, care este noua componență propusă în ședința CJ Cluj și v-o prezintă mai jos:

  • Arh. Nina Dițoiu, din partea Ordinului Arhitecților din România; supleant din partea acestei instituții este arh. Cătălin Trandafir;
  • Arh. Marcel Adrian Vancea, din partea Registrului Urbaniștilor din România; supleant este arh. Horațiu Răcășan;
  • Arh. Alice Oprică, din partea UTCN Facultatea de Arhitectură și Urbanism; supleant este șef lucrări arh. Silviu Aldea;
  • Conf. dr. ing. Ștefan Marius Buru, din partea UTCN Facultatea de Construcții; supleanți sunt conf. dr. ing. Mihai Dragomir, conf.dr. ing. Sanda Naș, șef lucrări dr. ing. Răzvan Andrei Iernuțan, asistent dr. ing. Denisa Pașca;
  • conf. univ. dr. geografie urbană Titus Cristian Man, din partea UBB Cluj – Facultatea de Geografie; supleant este șef lucrări dr. Sandu Ciprian Moldovan;
  • arh. Tulogdy László, arh. Vlad Negru, arh. Sorin Scripcariu, din partea instituției arhitectul șef al județului Cluj; membrii supleanți propuși sunt dr. arh. Radu Spânu, dr. Csok Zsolt, arh. Ioana Oltean, arh. Cristian Urcan;
  • dr. peisagist Ana Horhat, din partea Asociației Piesagiștilor din România; membru supleant propus este dr. ing. dipl. peisagist Păunița Ioana Boancă;
  • dr. peisagist Alexandru Mexi, din partea Institutului Național al Patrimoniului; membru supleant propus este dr. arh. Ioana Maria Petrescu;
  • arh. Horațiu Răcășan, din partea Asociației Profesionale a Urbaniștilor din România; membrii supleanți propuși sunt arh. Ferencz Bakos și arh. Anamaria Mihaela Mohan.

Câțiva dintre membrii propuși au făcut parte și din vechea comisie: Alice Oprică, Tulogdy László, Vlad Negru, Ana Horhat. 

Vezi mai jos care este componența aprobată în martie 2025 a Comisiei tehnice de urbanism din cadrul Primăriei Cluj-Napoca:

Revine Șerban Țigănaș. Noua comisie de urbanism a Clujului: cine rămâne, cine pleacă și care sunt numele noi

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.