EXCLUSIV. Când va fi gata sensul giratoriu care îi seacă pe clujeni. Imagini cu noul PASAJ de sub sens

Autor  Tudor Știrbu   în       2 years în urmã     8895 Vizualizări.  

Nu există emisiune locală în care să nu se discute, cel puțin o dată pe săptămână, despre sensul giratoriu de pe Frunzișului. În care aflăm că primăria e supărată pentru că, de-a lungul timpului, constructorul a avansat mai multe termene, pe care nu le-a respectat. Și e adevărat. 

Că șoferii fac crize de isterie când ajung în această zonă, pentru că pierd multe minute în trafic de o parte și de alta a șantierului. Și asta e adevărat.

Că proprietarii care și-au cumpărat apartamente în această zonă nu vor putea intra legal în posesia lor, prin întabulare. Și asta e adevărat. Până la finalizarea sensului giratoriu, blocurile din jurul giratoriului nu vor fi recepționate de primărie.

Și nu în ultimul rând, trebuie să înțelegem și să luăm în calcul frustrările și nemulțumirile constructorului, Studium Green, care a edificat ansamblul Wings din apropierea giratoriului.

Presa locală, foarte interesată de lucrare

În ultimele luni, presa locală clujeană a devenit foarte atentă la această lucrare. Ceea ce este foarte normal. E treaba presei să facă asta, mai ales după ce primul termen de finalizare n-a fost respectat. La fel și cu cel de-al doilea termen, nici el n-a fost respectat. Dar presa trebuie să fie și să rămână echilibrată în prezentarea oricărui caz.

Iar din acest motiv, Media9 a discutat cu reprezentantul constructorului, respectiv al companiei Studium Green. Pentru asta a vorbit cu șeful de șantier, inginerul Nicolae Popa (68 de ani), care are mulți ani, chiar zeci de ani de experiență în domeniu.

Încă se mai lucrează la giratoriul de pe strada Frunzișului. Foto: Media9

Media9: Domnule inginer, am fost în șantier și am văzut că a fost construit pasajul. Va fi explicit un pasaj pietonal?

Nicolae Popa: Da, va fi un pasaj exclusiv pietonal. Adică un punct de trecere pe sub sensul giratoriu dinspre Lidl și viitorul supermarket Kaufland. Este o alee care vine și urcă din partea dezvoltării Wings.

Foto: Media9

Media9: A fost o lucrare grea? Nu mă refer neapărat la pasaj, ci la tot ce e acolo.

Da, a fost o lucrare foarte grea. Eu am mai făcut astfel de lucrări și de asta am fost chemat să lucrez aici.

Media9: Deci ați mai făcut pasaje de genul ăsta?

Nu numai pasaje, dar și poduri. Am lucrat pe proiecte europene foarte mult, pe Deva – Sebeș, de exemplu, și la amenajarea și modernizarea unor străzi din Turda. Înainte am fost pe Bonțida – Gădălin, tot pe fonduri europene.

Media9: Vorbiți-ne, vă rog, de lucrarea de pe Frunzișului.

Lucrarea asta este deosebită și vă și spun din ce punct de vedere. Are două sau trei impacturi semnificative în ceea ce privește execuția. Pânza de apă a fost deosebit de agresivă. De-a lungul deceniilor, a provocat alunecări masive de teren în zonă.

Foto: Media9

Zidurile de sprijin din beton armat, care s-au făcut înainte de colegii mei, n-au fost o soluție fericită. În al doilea rând, a fost lucrul permanent pentru circulație. N-am avut voie să îngreunăm circulația deloc, și asta a cauzat multe deficiențe în execuție.

Dar problema cea mai importantă a fost drenarea masivului de pământ care este acum în sensul giratoriu. Este vorba de o cutie, în sensul prozaic, de 100 de metri pe 20-30 de metri lățime, alcătuită din piloți înfipți până în terenul stabil.

Sunt 300 bucăți de 14 metri lungime. Din interior s-a extras pământul contaminat, că acolo a fost un teren unde s-au deversat gunoaie. Acesta a fost înlocuit cu straturi permeabile din balast. Toată această masă de balast, care de fapt este un baraj de greutate și care se opune deplasării pământului din amonte, are avantajul că este o masă filtrantă.

A fost dificil să construiți pasajul?

Pasajul n-a fost greu de construit. Ce a fost mai dificil au fost săpătura în adâncime și executarea barierelor de piloți. Au fost riscuri majore. Au fost patru alunecări de teren, dar, din fericire, n-a fost nimic grav. Foarte multă lume se întreabă de ce durează atâta. Și cred că e normal.

În 28 februarie, anul trecut, a avut loc o alunecare de teren care a înfundat Pârăul Popii. Am avut pe cap, atunci, la 7 seara, de la primărie la poliție și la Inspectoratul de Stat în Construcții. Ar fi trebuit ca domnii care sunt interesați și care vor să afle informația veridică să vină să mă întrebe.

Revenind, proiectul a fost ceva, execuția, altceva. Iar diferența a fost notabilă. Pentru că în momentul în care am dat de lucruri deosebite care trebuiau rezolvate, s-a prelungit termenul, s-au adoptat alte soluții și au crescut costurile. Aici am dat de niște straturi aluvionare care n-au fost prevăzute.

Foto: Media9

Sondajele geo făcute înainte n-au putut arăta ce e aici. Straturile s-au amestecat și s-au dat peste cap. Și-acum sunt infiltrații masive de apă. Și-acum, pe ultima sută de metri, a trebuit să fac o drenare semnificativă, pentru că apa acolo e de doi metri. Lucru care nu se cunoaște. Oamenii sunt nemulțumiți, se dau cu presupusul, dar asta e situația … Este o lucrare deosebit de sensibilă și nu se poate face rabat de la calitate. Nu-ți permiți luxul să faci altfel.

Real, când credeți dumneavoastră că va fi încheiat/finalizat sensul giratoriu de pe Frunzișului?

(Ăăăăă, o respirație adâncă – n.r.) Estimările sunt: pot să zic o lună. Pot să zic două luni. Sau două săptămâni. Foarte mult este de cum „ieșim din pământ”. Și-acuma fac un canal colector de ape pluviale de pe sens, care nu exista înainte.

Atenție! Apa care venea pe strada Frunzișului pe zona asta de curbă a fost colectată de o rețea, care era sus. Pe aia a trebuit să o demolez, pentru că noi am coborât trei metri în pasaj. N-aș putea să vă spun când: vedeți, astăzi a plouat. Am avut probleme mari să refac stadiul la care am fost alaltăieri (miercuri – n.r.).

Dar dacă va fi o ploaie mare sau o furtună puternică, va fi o problemă în pasaj?

Nu. Nu, pentru că aici am două soluții de scurgere. Pe peretele dinspre nord este o mică gaură, adică un colector, ce va aduna apele. Și în plus de asta, la ieșirea dinspre Lidl este o gură de vreo 30 de centimtri care va fi colectorul principal.

„Sunt lucrări mari, care n-au termen, că nu știi pe ce poți da. Uitați-vă că la toate lucrările de infrastructură, care au costurile cele mai mari, lucrările de poduri sunt cele mai scumpe” – Nicolae Popa, inginer constructor, șeful de șantier

*********

După discuția cu inginerul Nicolae Popa, ne-a devenit clar: știm că nu știm când va fi gata sensul. Vestea bună este că se apropie de finalizare.

Pe de altă parte, într-o discuție pe care Media9 a avut-o în urmă cu aproximativ o săptămână cu patronul Studium Green, Dorin Bob, acesta a fost foarte exuberant atunci când a fost întrebat despre termenul de finalizare al giratoriului de pe Frunzișului. „Eu zic că în trei săptămâni e cam gata. Poate că detalii de genul plantelor din sensul giratoriu, chestii din astea… Aș îndrăzni să zic două săptămâni, dar nu vreau. Acolo am interceptat cabluri de fibră optică, de curent, canalizări, toate nebuniile… Și nu erau trasate, adică nu știa nimeni pe unde trec. Am făcut acolo un fel de muncă arheologică, cum s-a făcut pe <Bună Ziua>. Și asta sub un trafic de 6-8.000 de mașini pe zi”, a spus, atunci, Dorin Bob.

Patronul de la Studium Green a mai spus că, totuși, cheltuielile cu noul sens giratoriu de pe Frunzișului s-au majorat cu 30%. Asta înseamnă că la cele 2 milioane de euro, au mai fost adăugate 600.000. „Nu-mi pare bine, dar asta e”, a mai spus Bob.

Un proiect foarte complex

Proiectul construcției giratoriului de pe Frunzișului este foarte complex, încât în 6 decembrie a făcut obiectul unei lecții deschise pentru studenții Universității Tehnice. A fost vorba de o acțiune a cadrelor universitare de la UTCN, care au vrut să le explice studenților, la fața locului, ce se întâmplă și cum se construiește unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură rutieră, dar nu numai, din Cluj.

Sursa foto: randare Studium Green

Obiectivele verzi ale proiectului:

  • Alveole pentru stațiile de bus (în ambele direcții, pentru încurajarea transportului alternativ)
  • Pasaj pietonal subteran de subtraversare pentru facilitarea accesului pietonilor
  • Crearea circulației pietonale pentru o arteră principala a orașului, care leaga două cartiere importante
  • Zone înierbate

Studium Green s.r.l. și-a asumat prin planul urbanistic zonal realizarea sensului giratoriu, fără de care accesul la blocurile din interiorul și exteriorul curbei ar fi dificil și riscant. Se regularizează astfel și accesul spre Lidl.

Costurile au fost aproximate, inițial, la 2 milioane de euro, dar au ajuns la 2,6 milioane de euro și sunt suportate în solidar de magazinul Lidl și de dezvoltatorii care contruiesc în interiorul și exteriorul curbei.

Sensul giratoriu se mută în afara carosabilului actual; strada se va lărgi, pentru că în curbă sunt acum doar două benzi de circulație, iar după realizarea sensului giratoriu vor fi patru. Pantele străzii vor fi mai line atât în amonte, cât și în aval.

Proiectul trebuia finalizat până la finalul 2020, apoi executantul a propus să-l predea la începerea anului școlar 2021-2022. Din cauza complexității execuției, termenul s-a prelungit.

Date tehnice:

  • Săpături: 33.600 mc
  • Beton pus în operă: 1.530 mc
  • Armături: 408 to
  • Umpluturi balast: 37.217 mc
  • Geotextil: 22.600 mp
  • Asfalt: 5.816 mp
  • Borduri: 2 km
  • Spații verzi: 3.500 mp
  • Piloți: 2.732 ml

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.