Emil Boc vrea să schimbe numele străzii Cardinal Iuliu Hossu, fostă Pavlov. „E o impietate” UPDATE

UPDATE. În urma articolului Media9, Primăria a venit cu precizări. Nu va da numele lui Dumitru Fărcaș străzii pe care acesta a locuit, ci uneia perpendiculară pe ea, care acum se numește Cișmigiu. Emil Boc afirmase „strada pe care a locuit Dumitru Fărcaș”, fără alte detalii, iar în buletinul artistului figura strada „Cardinal Iuliu Hossu”.

„Propunerea pentru strada Dumitru Fărcaș era actuala stradă Cișmigiu, care se află la intersecție cu strada Cardinal Iuliu Hossu”, a transmis Iuliu Perșa, șefa Biroului Mass-Media al Primăriei.

Știrea inițială
Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat astăzi că dorește să fie schimbat numele străzii Cardinal Iuliu Hossu. Fosta Pavlov. Artera a purtat numele liderului religios greco-catolic doar vreo 30 de ani. În curând, va fi botezată Dumitru Fărcaș. Cum vi se pare ideea?

„Am decis să instalăm un bust al lui Dumitru Fărcaș lângă Parcul Central și să dăm numele lui și străzii unde a locuit, ca o formă de respect”, a spus Boc. Casa de Cultură a Studenților a primit numele lui Dumitru Fărcaș la moartea marelui taragotist, în 2018.

Este importantă forma de respect propusă și perfect acceptabilă. Însă vorbim de personalități dintr-o altă ligă. Iuliu Hossu este considerat un erou și un simbol al rezistenței împotriva regimului comunist în România, în vreme ce Dumitru Fărcaș a fost un taragotist. Cunoscut, talentat, apreciat, iubit, respectat, urmat de alții. Dar taragotist.

Iată o reacție din partea preotului paroh al catedralei „Schimbarea la față”, de pe Bulevardul Eroilor, unde a slujit cardinalul Iuliu Hossu. Părintele Teodor Lazăr. „Dacă Iuliu Hossu primește un bulevard atunci sunt de acord, altfel este o impietate. L-am cunoscut pe Dumitru Fărcaș și merită recunoașterea noastră, dar nu mai mult decât cardinalul. Este un afront adus unei comunități care, e drept, nu mai este atât de importantă electoral, noi nu mai suntem o miză din punct de vedere politic. Dar istoria nu poate fi rescrisă, o istorie trăită dramatic de cardinalul Iuliu Hossu. Strada fostă Pavlov este cea spre care privea cardinalul, din grădina Episcopiei. Să nu uităm că lui Iuliu Hossu i se datorează faptul că noi vorbim astăzi în Transilvania limba română, deși el și-a păstrat în acte numele unguresc”, a spus Lazăr.

Decizia primarului este surprinzătoare, întrucât el este cunoscut drept un conservator. A reiterat chiar astăzi că statuia lui Avram Iancu nu va constitui subiectul unei dezbateri publice cât este el primar; și nici crucea de pe Cetățuie.

Cardinalul Iuliu Hossu (1885-1970) a fost un important lider religios și activist pentru drepturile omului din România. S-a născut în comuna Milaș din Maramureș și a urmat studii teologice la Blaj, în Transilvania. În anul 1911, a fost hirotonit preot și, în 1930, a devenit episcop al Diecezei de Gherla.

La 1 Decembrie 1918, a fost desemnat de Marele Sfat Naţional să citească în faţa adunării de la Alba Iulia Proclamaţia de Unire; apoi a făcut parte din delegaţia care a dus Declaraţia de Unire la Bucureşti, regelui Ferdinand.

Una dintre cele mai cunoscute acțiuni ale cardinalului Hossu a fost opoziția sa față de politica de persecuție religioasă a regimului comunist în România. După ce autoritățile comuniste au preluat controlul asupra țării în 1947, bisericile au fost supuse unei serii de restricții și presiuni pentru a accepta ideologia comunistă. În 1948, Hossu a fost arestat și acuzat de înaltă trădare împotriva regimului comunist. A petrecut următorii șapte ani în închisoare și în detenție la domiciliu.

În 1951, Papa Pius al XII-lea l-a ridicat pe Iuliu Hossu la rangul de cardinal în secret. A devenit astfel primul cardinal al Bisericii Române Unite cu Roma Greco-Catolică după aproape trei secole. Această decizie a fost făcută publică abia în 1959.

Cardinalul Iuliu Hossu a continuat să lupte pentru drepturile religioase și pentru recunoașterea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică în ciuda persecuțiilor continue. După eliberarea din detenție, în 1956, a fost plasat sub supraveghere permanentă și i s-a interzis să-și exercite funcția de episcop. Cu toate acestea, și-a continuat activismul discret în apărarea drepturilor religioase și a bisericii sale. A decedat în 1970.