Emil Boc vorbește despre o tentativă de „ghetoizare” în Sopor: „Măi, oameni buni, voi vreți să mutați Floreștiul în Cluj-Napoca?”

Autor  admin   în       1 year în urmã     1570 Vizualizări.  

Primarul Clujului, Emil Boc, a explicat joi, într-o emisiune radio, ce s-a întâmplat în ședința Comisiei de urbanism care avusese loc în urmă cu două zile și care a creat scandal și a aprins breasla arhitecților din Cluj. 

CONTEXT:

  • În ședința CTATU din 14 februarie, arhitectul șef al municipiului Cluj-Napoca, Daniel Pop, a avizat favorabil un proiect de case în Sopor;
  • Proiectul ajunsese pe masa consilierilor locali în această lună; consilierii locali l-au scos, însă, de pe ordinea de zi a ședinței și l-au trimis urbaniștilor;
  • În proiect se afla și o casă care ar fi urmat să fie edificată pe o suprafață de 350 de metri pătrați;
  • Primarul Emil Boc n-a fost de acord cu proiectul de cum a văzut planșele: „Ce-i asta? De ce facem case pe 350 de metri pătrați?”, i-a întrebat el pe urbaniștii din comisie, vădit nemulțumit;
  • Proiectul a fost supus la vot și a trecut cu majoritatea voturilor arhitecților din comisie; specialiștii din CTATU au fost de acord cu Daniel Pop;
  • Chiar și cei care, tradițional, erau mai vehemenți au votat „pentru” proiect;
  • Emil Boc a fost extrem de nemulțumit de rezultatul votului și a dat drumul unor speculații referitoare la înțelegeri între dezvoltatori și arhitecți;
  • El i-a suspectat pe specialiști cum că ar lua bani și că ar avea interese cu dezvoltatorii;
  • Boc i-a privit de sus și a încheiat spunând că părerea lor, a urbaniștilor din comisie, este doar consultativă; ceea ce este adevărat: e doar consultativă.

Acesta este articolul scris de Media9, după ce spiritele s-au încins în ședința locală a Comisiei de urbanism: Scandal în Primărie. Angajatul care a îndrăznit să-l contrazică pe Emil Boc

Emil Boc a povestit astăzi, la radio, ce s-a întâmplat în ședința CTATU de marți, 14 februarie

„Eram într-o dispută cu tehnicienii din Comisia de urbanism în momentul cutremurului din Gorj, oameni numiți, care n-au niciun fel de responsabilitate în fața cetățenilor și care, pe bandă rulantă, avizează în contradicție cu prevederile PUG, care cereau, în zona respectivă, 800 de metri pătrați ca să poată construi case.

Ei au avizat pe 350 de metri pătrați, fără nicio problemă. La uninson! Toți. Iar eu, pe bună dreptate, i-am întrebat: <Măi, oameni buni, voi vreți să mutați Floreștiul în Cluj-Napoca, în Sopor și Borhanci? Asta vreți? Pentru că ce vreți să propuneți asta este, în inimile a două cartiere: Borhanci și Sopor. Vă place asta? Asta este atitudinea pe care trebuie să o aibă specialiștii?>.

Pentru că nu eu am construit Floreștiul, arhitecții l-au construit. Nu primarul merge să propună acolo, ci arhitecții. Și-atunci unde este responsabilitatea acestei bresle față de ce se construiește în jurul nostru?

Și repet, aveți ca exemplu Floreștiul, care nu este unul de bune practici față de ce s-a construit acolo. Și-atunci când am văzut proiectul, adică aceeași gândire, același model, pe care încearcă să ni-l bage pe gât în Cluj-Napoca, unde de 10 ani, tot spun să încercăm să menținem calitatea vieții, nu prin ghetoizare, ci prin lucrări de calitate… Sunt reguli, nu reguli stricte.

E o normalitate să faci casă pe minimum 500 de metri pătrați, nu pe 200. Dacă le lipești, își dau ăia telecomanda pe geam. Păi unde e calitatea vieții? Clujul este pe primul loc în multe domenii, inclusiv cel privind calitatea vieții. Și nu facem rabat de la asta”, a explicat, în emisiunea de la Napoca Live, primarul Clujului.

Proiectul din Sopor va ajunge, din nou, pe masa consilierilor locali, care au ultimul cuvânt.

 

About