Emil Boc, supărat pe deținătorii unei clădiri din Piața Mărăști: „De mine n-o să scape”. Sentință definitivă de demolare a unui etaj

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     2185 Vizualizări.  

Se vede cu ochiul liber, clădirea din Piața Mărăști este absolut odioasă. S-a construit fără autorizații și fără pic de bun gust. Consilierul local Alexandra Oană a spus, în ședința de luni, că întreaga piață are grave nereguli, care atentează la siguranța cetățenilor, cu tablouri electrice nesecurizate, cu alimente care se păstrează în condiții improprii. 

Primarul Emil Boc i-a dat dreptate. “De mine nu scapă. Nu are cum să funcționeze o asemenea structură”, a subliniat edilul-șef. Acesta a arătat că terenul este privat și că a sesizat autoritățile statului, dar că ANAF dă vina pe ISU, ISU pe DSP, iar DSP pe alții și că nimeni nu ia măsuri.

În discuție a intervenit și viceprimarul Dan Tarcea, care a afimat că Primăria are o sentință definitivă de demolare a unui etaj din clădire. “Am mers la executorul judecătoresc, dar decizia de desființare a fost contestată”, a subliniat Tarcea. 

Potrivit primarului, clădirea ar aparține omului de afaceri Costică Pocol, cel care a construit și celebrul hotel Cristian, din Piața Mihai Viteazu. Între timp, acesta a vândut hotelul către dezvoltatorul imobiliar Dorin Bob.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.