Emil Boc promite patru parcuri complet noi. Unul va fi de trei ori mai mare decât Parcul Central

Clujul va avea 4 parcuri noi, promite Emil Boc. Este vorba despre Parcul Est, Parcul Bună Ziua, Parcul Zorilor și zona verde a Canalului Morii – tronson Parcul Rozelor, pentru care au fost demarate etapele preliminare necesare pentru realizarea lor în practică.
Pentru Parcul Est – cel mai mare parc al oraşului, pe 45,5 hectare, de mai bine de trei ori mai mare decât Parcul Central – a fost finalizat un concurs internaţional în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România şi este în curs de realizare partea de proiectare.
Pentru Parcul Bună Ziua și Parcul Zorilor au fost aprobate studiile de oportunitate prin care s-au identificat terenurile pe care se vor amenaja aceste parcuri. Astfel, zona Becaș este recomandarea specialiștilor pentru cartierul Bună Ziua. Parcul va fi realizat pe o suprafață de 9,5 ha, care deservește peste 6.500 de locuitori, într-o zonă în plină dezvoltare. Pentru Parcul Bună Ziua urmează să fie organizat un concurs internaţional de soluţii în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România.
În ceea ce privește cartierul Zorilor, terenul este cel expropriat de la omul de afaceri Sile Pușcaș. Are o suprafață de 1,2 ha și deservește peste 20.000 de locuitori. Aici vor fi plantați 180 arbori și 240 arbuști, pe lângă cei existenți. Se vor amenaja spații de joacă pentru copii, zone de recreere și fitness în aer liber.
Pentru zona verde a Canalului Morii – tronson Parcul Rozelor (aproximativ 2,5 hectare) au fost aprobaţi indicatorii tehnic-economici şi este în curs de realizare partea de expropriere necesară pentru a continua proiectul.
58,7
hectare de parcuri noi au urma să aibă Clujului. E o adunare simplă: 45,5 + 1,2 + 9,5 + 2,5 ha.
Un alt parc nou tocmai a fost finalizat și se află în procedura de recepție.
Noul parc de 21 de hectare cu pasarele și tiroliană. Finalizat acum, disponibil la primăvară
În enumerarea făcută de Emil Boc nu au fost incluse acele parcurile existente, care urmează să fie refăcute complet. Este cazul Parcului Feroviarilor, unde lucrările au început, la fel ca și în cazului Parcului Ștefan cel Mare. De asemenea, urmează să înceapă lucrările la parcurile Farmec, IL Caragiale, 14 Iulie și Primăverii.
Parcul Armătura face parte din proiectul de revitalizare a malurilor Someșului și va fi gata în 2023.