Emil Boc îl critică pe arbitrul derby-ului “U” – CFR. “O greșeală flagrantă. Am stat până la 4 dimineața să mă uit la fază”

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã     1759 Vizualizări.  

Primarul Clujului, Emil Boc, a vorbit joi despre derby-ul “U” – CFR, de duminică seara. Joi, în Cupa României, nu a fost la meci, însă duminică s-a aflat în tribune la partida din ultima etapă a turului de campionat.

“CFR nu avea nevoie de cadouri. Al doilea penalty nu a existat. Am stat până la 4 dimineața să mă uit la fază, la televizor, din toate unghiurile. Ca arbitru, trebuia să ai eleganța să te duci să te uiți la monitor, că de aceea există VAR. Nu aveai cum să vezi că nu l-a atins, ci acela din mișcare a căzut. Nu există contact. A fost o greșeală flagrantă de arbitraj și de atitudine, nu apreciezi munca acestor copii din teren. Putea să fie cel puțin egal, asta a arătat jocul din teren”, a spus Emil Boc, la Napoca Live. 

Arbitrul meciului a fost Radu Petrescu.

“U” și CFR au jucat două meciuri. Joi, în Cupa României, a fost 1-1, iar duminică, în campionat, CFR s-a impus pe Cluj Arena cu 2-1. Toate cele trei goluri au fost marcate din lovituri de la 11 metri.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.