Emil Boc îi asmute pe clujeni împotriva unui dezvoltator imobiliar

“Dacă treceți pe la Platinia, să puneți o întrebare, de ce e prețul așa de mare”, i-a spus Emil Boc ieri, în ședința de Consiliu Local, lui Vladimir Mătușan, de la PSD. Azi le-a transmis același lucru și clujenilor, la Napoca Live: “Dacă treceți prin față pe la Platinia să vă imaginați că din buzunarul clujenilor au fost luați un milion de euro prin faptul că am fost acționați în judecată, ținuți în procese, hărțuiți”. Primarul Clujului i-a asmuțit pe cetățeni împotriva lui Sile Pușcaș, cel care a construit ansamblul Platinia și care avea în plan să ridice blocuri și în Zorilor. Acolo însă Primăria l-a expropriat și amenajează un parc.
“Nu mai e niciun obstacol, la anul pornim licitația”, a spus Emil Boc.
12
procese a deschis Sile Pușcaș înpotriva Primăriei, doar pentru exproprierea din Zorilor. Emil Boc spune că toate au fost câștigate definitiv de Primărie.
“Toată amânarea aceasta, din cauza proceselor pe care ni le-a deschis distinsul domn, ne-a costat un milion de euro, pentru că au crescut prețurile la materiale”, a întărit primarul, care a pus pe seama lăcomiei toate demersurile lui Sile Pușcaș, fostul ginere al lui Ioan Rus. “Când sunt proceduri legale, nu te încăpățânezi. Trebuie să te gândești și la alții. Într-o societate de asta, în care ai tot ce îți trebuie pentru tine și familia ta, în care nu poți să cheltui toată viața cât ai… Orașul ți-a oferit șansa să te dezvolți, ți-a dat autorizații… Legea îmi dă voie, pentru obiective de interes public major, să îl expropriez, cu o justă și prealabilă despăgubire. Nu e pe gratis, nu se ia, ca pe vremea comunismului cu japca, ci este pentru un interes public major – școală, creșă, parc, centură – statul pune la dispoziție instrumentul legal, iar suma se stabilește în baza unei expertize de piață”, a complet primarul Enil Boc.
19,8
milioane de lei este suma estimată pentru construirea parcului, aprobată miercuri de consilierii locali, în creștere de la 17,2 milioane de lei.
Vor fi amenajate alei, spații verzi, inclusiv o zonă cu stufăriș, loc de joacă pentru copii, dar și pentru fitness în aer liber, fântâni arteziene, gradene, parcare pentru biciclete. Seniorii vor avea un spațiu de recreere dedicat. Va exista o cișmea și o toaletă inteligentă. Parcul va fi plin de arbori, ca o mini-pădure.