Emil Boc, despre cum s-a fluidizat traficul din Cluj, în 2021. Au avut efect măsurile?

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã     3786 Vizualizări.  

Primarul Clujului, Emil Boc, a expus ansamblul de măsuri luate de municipalitate pentru fluidizarea traficului, în 2021. În principal este vorba despre mobilier stradal, marcaje și semaforizarea unor treceri de pietoni. Dacă a fost un succes, asta știți cel mai bine dumneavoastră, participanții la trafic.

Iată ce spune primarul.

„S-au efectuat permanent lucrările de întreţinere a mobilierului rutier şi stradal existent pe domeniul public ori de amplasare de mobilier rutier şi stradal nou, achiziţionat de Primărie. Astfel, au fost îndreptate sau replantate ţevi suport ale indicatoarelor rutiere, au fost refixate, poziţionate corect ori îndreptate indicatoare rutiere, oglinzi parabolice, au fost înlocuite oglinzi parabolice sparte, stȃlpişori metalici rupţi, jardiniere din beton ori separatori de sensuri de circulaţie distruşi, au fost reparate garduri metalice de protecţie, parapeţi de protecţie, stâlpişori.

Activităţile de asigurare a unui trafic modern, în condiţii de siguranţă, au mai inclus montarea a 3.274 de indicatoare reflectorizante noi (cu grad de retroreflexie de minim 250 cd/lx/mp – clasa II) si a 3.931 stâlpişori metalici. Pentru creşterea siguranţei circulaţiei, au fost realizate 14 praguri de sol noi şi s-au montat 44 de oglinzi parabolice, în urma solicitărilor venite din partea cetăţenilor. Au fost aplicate marcaje rutiere atât cu produse clasice (vopsea, microbile), cât şi cu produse speciale cu durată mare de viaţă, inclusiv covoare roşii. Astfel, cu produsele clasice s-au aplicat 16.498 mp marcaje longitudinale, 6.511 mp marcaje transversale, 2.269 mp marcaje diverse si 5.731 mp vopsea verde benzi biciclete. Pe străzile recent modernizate, au fost aplicate marcaje cu produse speciale cu durată de viaţă mai mare: 702 mp marcaje longitudinale, 1.875 mp marcaje transversale, 797 mp marcaje diverse şi 763 mp covoare roşii antiderapante si 1.619 mp benzi de biciclete cu 2k.

În scopul creşterii nivelului de siguranţă a participanţilor la trafic, creşterea confortului riveranilor şi asigurarea unui mod sigur de traversare a pietonilor, au fost semaforizate următoarele treceri de pietoni: Bucium nr. 27 stație CTP; Primăverii – Aleea Clăbucet; Primăverii – str. Grigore Alexandrescu; Primăverii – str. Bucium; Primăverii – str. Răvașului; str. Bucium nr.7, înainte de bretea Nod N; Bd. Nicolae Titulescu – str. Arieșului; str. Unirii nr. 23; str. Câmpina – str. Teilor; str. Câmpina – str. Fabricii de Zahăr; B-dul Muncii – nr. 265; B-dul Muncii – str. Voroneţ; str. Donat – Hotel Premier; str. Primăverii nr. 2; str. Primăverii nr. 2 – coborâre tramvai; str. Fabricii – str. Grădinarilor; B-dul 1 Decembrie 1918 – zona ştrand SUN; str. Mirăslau – str. Paul Ioan, respectiv intersecţia str. George Coşbuc cu Splaiul Independenţei”.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.