Emil Boc: Clujul, a 16-a economie inovatoare a Europei
Primarul Emil Boc a vorbit astăzi, în deschiderea ședinței de Consiliu Local, despre un studiu realizat de Centrul interdisciplinar pentru știința datelor, din cadrul UBB.
Acesta analizează afacerile Clujului pe durata a zece ani, 2008 – 2018, și constată că volumul economiei s-a dublat.
“Suntem a 16-a economie în Uniunea Europeană bazată pe cunoaștere și creativitate”, a arătat Emil Boc.
Citând din studiu, primarul a subliniat că municipiul excelează în domeniile
- tehnologia informației și comunicații
- servicii de suport afaceri
- inginerie, cercetare, dezvoltare
- servicii financiare
“Acest lucru se observă prin ce au clujenii în buzunar, pentru că ne-am propus ca ei să aibă servicii bine plătite. Orașul este pe primul loc între polii de creșter. Rata șomajului a scăzut la 0,31%, de șapte ori mai mică decât cea națională”, a spus Boc.
Raportul arată bine, dar vine într-un moment de nesiguranță economică. Primarul a încercat să ofere o undă de speranță. “Economia își revine, chiar dacă nu cu viteza cu care ne-am dori. Impactul crizei se va simți mult timp de aici înainte”, a mai spus Emil Boc.