Emil Boc: “Acele rachete, gloanțe și tancuri nu vor ajunge niciodată pe teritoriul României”
Primarul Clujului, Emil Boc, susține că România este în siguranță și că nu va fi atacată de Rusia.
“Partea plină a paharului este că România are cele mai înalte garanții de securitate din istorie, se află în cel mai select club internațional, are siguranța garantată de NATO și de parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii. Este un efort pe care l-a făcut fiecare român, un efort al clasei politice și a militarilor. Am fost uniți pe dimensiunea de securitate națională, iar acum culegem roadele. Asupra României nu planează niciun risc militar. Acele rachete, gloanțe și tancuri nu vor ajunge niciodată pe teritoriul României”, a spus Boc, astăzi.
Clujul a răspuns așa cum se cuvine la criza umanitară, oamenii s-au mobilizat excepțional. “Va fi un maraton. Ne pregătim pentru o criză pe termen lung”, avertizează Emil Boc. Până astăzi, 190.000 de ucraineni au trecut granița spre România, dintre care 90.000 sunt în continuare pe teritoriul țării noastre.
20.000
dintre ucrainenii care au venit în România sunt copii, a dezvăluit Boc. Nu se știe câți au rămas.
“Nicio dictatură nu rezistă la nesfârșit. Regimul de la Kremlin va cădea și întrebarea nu este dacă, ci când”, a mai apreciat primarul Clujului.