Eliberarea de jugul neo-colonialist

La extremitatea sudică a continentului negru, în Africa de Sud, s-a desfășurat într-o liniște asurzitoare (din partea comunității „civilizate”) o importantă întâlnire a B.R.I.C.S. Acestei formațiuni care grupează o parte importantă din populația planetei năzuiesc să i se alăture peste 40 de state, din care peste 20 au înaintat cereri oficiale de aderare. De multă vreme nu s-a mai petrecut un eveniment atât de important pentru politica mondială. Iar noi, europenii, continuăm să trăim în bula noastră aurită, crezând că suntem la fel de importanți și de puternici precum un secol în urmă.

La ora aceasta B.R.I.C.S (creată în urmă cu 14 ani de Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) s-a lărgit cu 6 noi membri (Arabia Saudită, Iran, Egipt, Etiopia, Emiratele Arabe Unite, Argentina) care vor avea drepturi depline începând cu 1 ianuarie 2024. În felul acesta, organizația va regrupa 46% din populația planetei și 43% din producția de petrol – pregătind terenul pentru unul dintre obiectivele lor: de-dolarizarea economiei mondiale. Evoluții iminente, pe care nimeni din „clubul bogaților” nu le-ar fi crezut posibile cu doar 15 ani în urmă…

Roțile istoriei se învârt cu viteză, iar vechii vizitii căzuți din funcții încercă să vâre bețe în ele. Un exemplu: O.N.U. a solicitat statelor membre să elaboreze și să trimită pentru revizuire și armonizare Planuri Naționale de Dezvoltare Sustenabilă. Având în vedere importanța acestui domeniu, fiecare stat, cu mai multă sau mai puțină bună credință, a elaborat și transmis respectivele planuri. Toți membrii O.N.U., mai puțin cinci state: Sudanul de Sud, Yemen, Haiti, Myanmar și (țineți-vă bine!) S.U.A. Primii patru corigenți sunt țări grav afectate de război și de tensiuni socio-politice. Dar cum explică S.U.A. această „scăpare”, când ei ar fi putut trimite planul până și cu un curier pe bicicletă?

Simplu: nici măcar nu se ostenesc să explice. Asta nu vor să înțeleagă toți sicofanții Americii, toți cei care se ploconesc în fața puterii lor îngâmfate, toți cei care pun batista pe țambal pentru a nu-l supăra pe „licuriciul cel mare”: întocmai precum mentorii lor, decăzuți acum, întru dominarea și jefuirea planetei albastre (Marea Britanie) yankeii cei pofticioși continuă să acționeze doar urmărind strict interesele lor. Rusia trebuie distrusă? Putem băga Ucraina în tocător! Aliații Iranului au pus mâna pe Yemen? Punem dulăii arabi pe spinarea lor! Dorim să ținem China în lesă? Împingem de la spate Taiwanul, Coreea de Sud, Japonia și Filipine să zgândărească pe cât se poate dragonul galben.

Iar toate acestea sunt reflexe născute din atitudinea colonialistă, de stăpânitor al planetei, care se pare că este adânc încrustată în mentalitatea omului alb. Exploatarea colonială are rădăcini profunde în istorie. În 1880, aproximativ 80% din teritoriul african se afla sub dominația formațiunilor statale locale. În 1890, după infamul congres de la Berlin (1884-85), nu mai puțin de 90% din teritoriul african gemea sub cizma ocupanților europeni, singură Etiopia rămânând neocupată. Africa a devenit un teritoriu „privilegiat” al jafului, abuzurilor, împilărilor și crimelor comise de ocupanții europeni (încercați să rememorați genocidele puse la cale de Franța în Africa de Vest „franceză” sau de Belgia în Congo „belgian”).

Suntem învățați cu acest mecanism de funcționare al umanității, în care prădătorul Alfa (S.U.A.) și acoliții săi doresc să tragă în continuare sforile planetei. Reflexele colonialiste sunt atât de adânc încrustate în mentalitățile noastre fundamentale, încât ni se pare imposibilă existența comunităților noastre nord-atlantice fără dominația, pe mii de căi menținută, asupra acelor regiuni ale planetei care nu demult se ploconeau și pupau cu smerenie ghiulul puterii albe. Și, înainte de a sări la beregata mea, încercați să explicați cum se face că atâția români, care neam de neamul lor nu au colonizat, împilat și jefuit pe nimeni, sunt la fel de suprematiști albi ca neaua ca și cei care sorbeau la micul dejun sânge de „colorați”, și la fel  de mult îi disprețuiesc și-i batjocoresc pe aceștia.

Un exemplu dintr-o mie: președintele Braziliei, Lula da Silva, progresist moderat și politician de calibru, a acuzat recent țările dezvoltate că încearcă să impună un soi de „colonialism verde”, prin care s-ar dori protejarea importantelor păduri tropicale fără a ține cont de necesitățile și aspirațiile locuitorilor din zonă. Pentru Lula, aceasta nu este decât o continuare a practicilor coloniale de prădare fără scrupule a țărilor emergente (UE a recurs recent la amenințări pentru impunerea propriilor criterii de protejare a pădurilor). Și se pare că țările emergente încep să vorbească aceeași limbă, atâta timp cât Congo și Indonezia, celelalte două țări care dețin masive forestiere tropicale, se află deja în următorul val de aderare la B.R.I.C.S.

Nu sunt un mare fan al schimbărilor geo-politice. Recunosc că m-aș simți întrucâtva mai confortabil într-o lume în care secularele privilegii ale omului alb ar funcționa ca unse, iar noi ne-am simți stăpâni pe oricare țărm al planetei am pune piciorul. Dar trebuie să înțelegem că „nu se mai poate” așa cum ne convine nouă. Fostele colonii ridică tot mai sus capul și-și îndreaptă spinarea (ce se întâmplă chiar acum în Niger este cel mai bun exemplu). Întreaga Africă este acum într-o insurgență de contestare a presiunilor și sforăriilor foștilor și noilor stăpâni. Principalele națiuni africane s-au înscris pe lista de așteptare pentru B.R.I.C.S, arătând limpede că doresc să se elibereze cât mai rapid din jugul neo-colonialist.

Ne place sau nu, asta se petrece și nu ne putem opune. Tot ce putem face este să învățăm să trăim în noua realitate.

Mihai E. ȘERBAN