Electric Castle se mută la Cluj, pe nouă scene

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã  

Sunt standardele obișnuite, dar peste așteptări. Ediția 2021 Electric Castle, de pandemie, a adunat, în cele trei zile de la Bonțida, zeci de mii de festivalieri. Au fost 13.000 în prima seară, 25.000 în noaptea de sâmbătă spre duminică și 18.000 de duminică spre luni, în condițiile în care organizatorii mizau pe cel mult 10.000. Artiștii de la Sigma au fost atracția principală, în seara zilei de sâmbătă. 

56.000

este suma totală, pe trei zile, a participanților la Electric Castle 2021 – Bonțida.

Clujul a fost cel mai bine reprezentat, dar au venit și mulți tineri din București, Timișoara, Oradea sau Constanța, a dezvăluit Emma Prișcă, directorul de marketing al festivalului. O fetiță de două luni și o doamnă de 72 de ani au fost extremele din public.

Au participat circa 1.000 de festivalieri din afara granițelor țării, în special din Olanda, Belgia și Franța.

De luni, festivalul continuă la Cluj-Napoca, pe nouă scene, majoritatea în aer liber, în centru și pe Cetățuie, unde muzica nu se va opri timp de cel puțin șapte ore pe zi. Găsiți mai jos programul pe scene și pe ore.

AICI programul de pe website-ul oficial.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.