Ei, acum să vedem. Se leagă cu lanțuri de garaje?

Autor  Ionel Lespuc   în       5 years în urmã     1153 Vizualizări.  

O discuție extrem de fierbinte se poartă în zona Poliției Rutiere, unde Primăria are un PUZ de regenerare urbană. Ar urma să se construiască patru parkinguri, la intersecțiile străzii Albac cu Azuga, Padiș, Rășinari și Liviu Rebreanu. Numai că vecinii nu sunt foarte deciși că le doresc. Am discutat cu cei de pe strada Padiș, care s-au opus, dar apoi au înțeles necesitatea investiției. Unii locuitori de pe Azuga nu au ajuns însă la sentimente atât de bune. “Ori subteran, ori deloc”, este deviza lor, dar municipalitatea spune că asta ar însemna costuri uriașe. 

“Amenință că se vor lega cu lanțuri de vechile garaje sau că se vor așeza în fața buldozerului, când ar urma să se ridice noul parking”, spun surse din zonă. 

Pe de altă parte, Primăria nu se cramponează de proiect. “Dacă nu doresc parkingul, e problema lor. Noi vrem să le facem viața mai bună, dar nu putem face bine cu forța”, a declarat viceprimarul Dan Tarcea.

Pe Azuga se parchează ca peste tot, adică haotic. Inclusiv pe spațiile verzi sau pe trotuarele unde ar trebui să vedem mame cu cărucioare, nu autovehicule. Probabil că, indiferent dacă se va construi sau nu un garaj supraetajat, Poliția Locală va fi atentă ca asemenea lucruri să nu se mai întâmple.

De ce vorbim despre acest parking? Pentru că săptămâna viitoare, în Consiliul Local, ar urma să se aprobe planurile urbanistice zonale și de detaliu pentru investiție.

Clădirea ține cont în bună măsură de părerea vecinilor: are două niveluri de subsol, demisol, parter, un singur etaj și terasă. Vor putea fi parcate peste 200 de vehicule. Rămâne să vedem dacă povestea cu lanțurile rămâne în picioare sau nu.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.