Echipamente medicale noi la Spitalul municipal din Gherla. Ce aparatură a fost adusă
Spitalul municipal din Gherla a fost dotat cu 15 noi echipamente medicale care au fost deja puse în funcțiune. Este vorba despre trei electrocardiografe portabile, un spirometru, șase concentratoare de oxigen, două microanalizoare și trei injectomate.
Investiția, de peste 180.000 de lei, este făcută din bugetul propriu al Consiliului Județean Cluj.
„Dotările de înaltă tehnologie sunt absolut necesare atât pentru realizarea unui act medical de calitate, cât mai ales pentru identificarea și tratarea problemelor de sănătate ale pacienților. Cu siguranță, beneficiile noilor echipamente vor fi resimțite atât de către pacienți, cât și de personalul medical”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
În valoare de 189.492 de lei, noile echipamente au fost achiziționate din resursele alocate în acest scop de forul administrativ județean, din bugetul propriu al instituției.











