Echipamente destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale de peste 3,5 milioane de lei pentru un spital din Cluj

Consiliul Județean Cluj anunță că a finalizat cu succes proiectul cu finanțare europeană ce a vizat „Reducerea riscului de infecții nosocomiale în Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii”.
Prin intermediul acestuia au fost achiziționate 12 tipuri de produse și echipamente medicale de ultimă generație, importante pentru prevenirea infecțiilor asociate asistenței medicale, precum și pentru protejarea vieții și a sănătății pacienților și a întregului personal medico-sanitar.
DECLARAȚIE
„Este o nouă reușită care ne bucură și care dovedește, o dată în plus, faptul că domeniul sanitar este o prioritate a forului administrativ județean. Am utilizat fondurile europene atrase pentru a dota Spitalul de Copii cu numeroase aparaturi, în beneficiul direct al micilor pacienți și în sprijinul echipei medicale. Investițiile noastre în sănătate continuă!”.
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj
Produsele și echipamentele medicale de ultimă generație achiziționate în cadrul proiectului și de care beneficiază deja instituția sanitară din subordinea Consiliului Județean Cluj sunt:
- un sistem performant de spectrometrie de masă MALDI-TOF pentru identificarea microorganismelor sau a fenotipurilor de rezistență;
- un autoclav cu abur sub presiune pentru sterilizarea instrumentarului chirurgical, a dispozitivelor și echipamentelor medicale;
- o mașină de spălat instrumentar chirurgical, dispozitive și echipamente medicale;
- un sterilizator cu abur sub presiune pentru sterilizare biberoane și tetine;
- cinci sisteme de spălare și dezinfecție a biberoanelor și tetinelor și 50 de sisteme de decontaminare/tratare a aerului din încăperi.
3.631.726
de lei, inclusiv TVA, reprezintă valoarea totală a proiectului, finanțat prin PNRR
De asemenea, au mai fost achiziționate 50 de cărucioare multifuncționale, recomandate pentru sistemul de mopuri și lavete preimpregnate automat; două mașini de spălare-dezinfecție ploști, olițe și urinare; un echipament de depozitare endoscoape; patru sisteme cu abur și dezinfectant pentru decontaminarea și dezinfecția rapidă a suprafețelor greu accesibile, în prezența umană; un sistem de evidențiere a încărcăturii microbiologice de pe suprafețe și un echipament de evidențiere a încărcăturii microbiologice în aer.
Valoarea totală a proiectului european derulat de forul administrativ județean și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență a fost de 3.631.726 lei, cu TVA inclus.