Echipa PSD Cluj, în dialog permanent cu reprezentanții sindicatelor clujene

Autor  admin   în       6 ore în urmã     71 Vizualizări.  

Echipa PSD Cluj s-a întâlnit recent cu reprezentanții sindicatelor din județ la Casa de Comerț Cluj pentru a discuta problemele urgente ale angajaților din diverse domenii. La întâlnire au participat lideri sindicali ai Federației Sindicatelor din Învățământ, CNS Cartel Alfa, Blocul Național Sindical, Confederația Frăția, CSDR, majoritatea sindicatelor din deconcentrate, APIA, Direcția Agricolă, Administrația Publică, sindicate ce însumează aproximativ 60.000 de membri.

Din partea PSD Cluj au fost prezenți secretarul executiv al organizației, Alexandru Cordoș, candidat la Senat din partea formațiunii de stânga, avocata Adina Marinca, candidat tot pe lista de Senat, Remus Lăpușan, prim-vicepreședinte PSD, și vicepreședintele Ioan Oleleu, ambii candidați pentru Camera Deputaților. Întâlnirea a fost moderată de președintele PSD Cluj-Napoca, Ovidiu Săcară.

PSD Cluj și-a reafirmat angajamentul de a sprijini interesele angajaților și a promis colaborarea continuă cu sindicatele pentru soluții concrete și măsuri legislative favorabile. Printre doleanțele reprezentanților sindicali s-au numărat îmbunătățirea condițiilor de muncă, creșterea nivelului salarial, ajustarea legii salarizării pentru profesori și diverse amendamente specifice fiecărui domeniu de activitate. Candidații PSD au declarat că vor susține activ aceste inițiative la nivel național și vor solicita guvernului investiții necesare în sectoarele esențiale. S-a subliniat, de asemenea, necesitatea unui dialog permanent între sindicate și reprezentanții din viitorul parlament pentru soluționarea punctuală a problemelor ridicate de sindicaliștii clujeni.

PSD Cluj este dedicat construirii unei colaborări de durată cu sindicatele, astfel încât vocea angajaților să fie mereu auzită și respectată, contribuind împreună la un viitor mai sigur și echitabil.

CMF: 11240017

 

About