După licitația pentru metrou, Primăria Cluj ar putea găzdui și atribuirea proiectului centurii metropolitane

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã  

Primăria Cluj ar putea găzdui și atribuirea proiectului centurii metropolitane. Ca la metrou. Noi licităm, Guvernul ne dă banii, cam așa ar trebui să funcționeze lucrurile. Emil Boc a vorbit astăzi despre acest lucru.

“Licitația poate fi organizată de CNAIR sau se poate face un protocol prin care să o predea Primăriei. Vom vedea. Noi acum facem exproprieri, proiectanții deja lucrează. Sunt experți care se uită la prețul pieței și înmulțesc cu cât trebuie, există grile pentru acest lucru. Urmează ca după aceea să înceapă licitația pentru proiectare și execuție”, a spus Boc, la Napoca Live.

Întrebat dacă banii aprobați pentru proiect, 1,4 miliarde de euro, vor acoperi exproprierile, proiectarea și lucrările, primarul a fost categoric: “Da, indicatorii au fost aprobați la zi, la prețurile de astăzi”. Bătaia e către licitația de metrou, care a fost suspendată în august, pentru aprobarea unor costuri majorate.

“Am intrat acum în etapa a doua, a implementării. Este un proiect dublu ca valoare față de ce am gândit inițial, dar rezolvă toate problemele Clujului”, a subliniat Emil Boc.

Miercuri, în ședința de Consiliu local, primarul Clujului a prezentat proiectul etapă cu etapă și nod cu nod.

Emil Boc despre legăturile Cluj – spitalul regional din Florești: centură Muzeul Apei – Cora, DN1 lărgit la șase benzi, drum de legătură prin spatele Vivo

998

de milioane de euro este valoarea etapei I de construire a centurii metropolitane, între nodurile 5 și 18, adică din Florești, Muzeul Apei, până la conexiunea cu centura Apahida – Vâlcele.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.