Drumul spre pârtia Buscat, asfalt nou înainte de iarnă
Vești bune pentru iubitorii muntelui: drumul care duce spre pârtia Buscat, din Muntele Băișorii, a fost reabilitat complet înainte de debutul sezonului de schi. Consiliul Județean Cluj a finalizat lucrările de întreținere pe sectorul Băișoara – Stațiunea Muntele Băișorii – pârtia Buscat, aflat pe DJ 107R.
Cel mai așteptat tronson, cel dintre stațiune și pârtie, a fost asfaltat integral. Are o lungime de 3,5 kilometri, între pozițiile kilometrice 47+350 și 50+850.
„Finalizarea lucrărilor pe acest sector de drum, chiar înaintea începerii sezonului de iarnă, este o veste foarte bună atât pentru pasionații de sporturi de iarnă, cât şi pentru iubitorii muntelui şi numeroşii proprietari de cabane din zonă, în condițiile în care, și în sezonul cald, afluența turiștilor este considerabilă”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
În total, lucrările au vizat peste 22 de kilometri de drum, între pozițiile kilometrice 28+650 și 50+850. Pe lângă asfaltare, s-au făcut reparații și la platforma drumului, s-au curățat rigolele, au fost aduse la profil acostamentele și s-au montat parapete și elemente reflectorizante pentru siguranță.











