Drumul expres care va lega Autostrada Transilvania de viitoarea Autostradă a Nordului

Autor  admin   în       1 year în urmã     10502 Vizualizări.  

Drumul expres (DX4) va avea o lungime de 20 de kilometri, două benzi pe sens și va lega localitățile sălăjene Românași și Jibou.

Consilierii județeni din Sălaj au aprobat în unanimitate, în ședința extraordinară de joi, 14 aprilie, parteneriatul cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) pentru concretizarea legăturii dintre localitățile Jibou și Românași.

Acordul cu CNAIR

„După începerea mandatului, am făcut o cerere către CNAIR, așa cum au mai făcut alte județe și unități administrativ teritoriale pentru a realiza o legătură între Autostrada Transilvania și viitoarea Autostradă a Nordului”. a declarat Dinu Iancu Sălăjanu, președintele Consiliului Județean Sălaj, conform site-ului transilvaniabusiness.ro.

„Am primit o adresă prin care am fost anunțat că s-a bugetat această investiție, iar acum suntem în faza în care trebuie să luăm această hotărâre pentru a putea avea acordul de parteneriat cu CNAIR.

Este un drum de legătură între autostrada de la Românași și autostrada care se va construi la Jibou. Vom vedea când se va construi la Jibou, important este că autostrada care va veni prin Sălaj de la Cluj spre Nușfalău va fi gata cel târziu anul viitor, inclusiv acel nod de descărcare de la Românași.

Atunci ar trebui să avem pregătit deja proiectul pentru a intra și noi în lucru cu acest drum de legătură și a nu transfera traficul care se va descărca de pe autostradă – și o va lua către Valea Someșului și alte localități, spre Maramureș – pe drumul județean, care are o portanță reglementată ca atare”, a mai declarat președintele Consiliului Județean Sălaj, conform sursei citate.

AUTOSTRADA NORDULUI are următorul traseu: Baia Mare (MM) – Jibou (SJ) – Dej (CJ) – Beclean (BN) – Bistrița (BN) – Vatra Dornei (SV) – Iacobeni (SV) – Câmpulung Moldovenesc (SV) – Gura Humorului (SV) – Suceava.

Autostrada Nordului este propusă ca drum expres care pornește de la punctul de pe granița cu Ungaria, Oar, Satu Mare. Traseul spre est trece prin apropierea localităților Satu Mare, Baia Mare, Dej, Bistrița, Vatra Dornei, după care este preconizată o joncțiune cu A7, continuându-și traseul până la Suceava. Autostrada Nordului va face conexiunea între 6 județe din Transilvania și Moldova. 

12,74

de milioane de lei (fără TVA) costă lucrările pentru lotul 1 Baia Mare – Dej.

8,37

milioane de lei (fără TVA) reprezintă valoarea contractului pentru lotul 2 Dej – Bistrița.

Care este diferența între drumul expres și autostradă

Drumul rapid/expres este un drum public cu viteze admise între 50 și 120 km/h, cu benzi de circulație mai înguste, fără bandă de urgență și spațiu de demarcare, cu separator de beton. Viteza maximă pe drumul expres poate scădea, la deal sau munte până la 80 km/h.

Pe autostrăzi se poate circula, în România, cu maximum 130 km/h, acestea fiind înzestrate cu parapet metalic (inclusiv pe margine) și benzi de accelerare / decelerare. Construirea unui DX este cu 30% mai ieftină decât a unei autostrăzi, însă acesta poate să fie transformat ulterior în autostradă, în funcție de trafic.

Citește și acest articol: AUTOSTRADA NORDULUI. Se face studiul de fezabilitate, va trece și prin județul Cluj

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.