Dragoș Pâslaru, despre Primăria lui Emil Boc: „Mătură mizeria sub preș”. Locul din Cluj unde se încalcă directive UE și zeci de legi din România
Europarlamentarul Dragoș Pâslaru, președintele Comisiei de muncă și afaceri sociale din Parlamentul european și copreședinte REPER, a vizitat în acest weekend zona de minus cinci stele Pata Rât. La final, acesta a lansat un atac la adresa primarului Clujului, pe care l-a acuzat că mătură problema sub preș.
“În Pata Rât se încalcă vreo câteva directive bune ale Uniunii europene, principiile tratatelor, vreo câteva zeci de legi din România, noțiuni care țin de drepturi, discriminare și cei mai vreți, până la teme care țin de norme. De norme de mediu, de exemplu. E ceva flagrant, ce noi ținem sub preș de peste 20 de ani”, a spus Pâslaru, care a observat o “fractură incredibilă” între două Românii: cea ghetoizată, trăind în mizerie, aflată literalmente peste drum de viitorul “cartier de lux al Elenei Udrea”.
Există un proiect în derulare, în acest moment, pentru cumpărarea de apartamente din fonduri norvegiene, derulat de Asociația de dezvoltare intercomunitară Zona metropolitană Cluj. Actualul program are în vedere cumpărarea a 31 de apartamente, după ce altul, deja încheiat, a dus la achiziționarea a 35 de locuințe pentru persoanele marginalizate din Pata Rât.
Informațiile ONG-urilor sunt că 1.100 de copii ar trăi azi în Pata Rât.
Dragoș Pâslaru a subliniat că nu trebuie oferite locuințe pe viață, întrucât studiile arată că, în cel mult doi ani, familiile ajung să aibă o viață independentă și pot elibera locuințele sociale. Cel puțin asta se întâmplă în restul Europei.
“Ce face Primăria și ADI ZMC este o picătură într-un ocean. Ai nevoie de o cu totul altă înțelegere și abordare acolo. Pentru mine este evident că situația este băgată sub preș. Eu am înțeles că primarul nu a mai vizitat de cel puțin zece ani Pata Rât. Dacă e o chestiune care chiar te arde și ai nevoie de soluții, te duci să observi cum stau lucrurile. Este dureros să vezi că, la câțiva kilometri de centrul Clujului, ai o situație care nu face deloc cinste acestui oraș”, a mai afirmat Dragoș Pâslaru.
Dragoș Pâslaru și Ramona Strugariu, co-președinții REPER, au vizitat 23 de orașe, în cadrul unei caravane care și-a propus să prezinte publicului manifestul noului partid din care face parte și Dacian Cioloș.