Dragobetele nostru. Ce poți cumpăra de la târgul din acest an care se ține la Cluj

Autor  admin   în       1 year în urmã     821 Vizualizări.  

Muzeul Etnografic al Transilvaniei, alături de Handmade Transilvania, organizează în acest weekend „Târgul Arte și Bucate”. Evenimentul este organizat în perioada 24-26 februarie 2023, la sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, str. Memorandumului nr. 21. Târgul a început de vineri și pentru următoarele zile are următorul program: sâmbătă, 25 februarie: 10:00-20:00, duminică, 26 februarie: 10:00-20:00. Publicul poate face cumpărături de aici, poate gusta preparate românești ori să bea un vin și să se relaxeze pentru câteva ore. Organizatorii au pregătit ateliere creative pentru copii și adulți. Printre obiectele care vor putea fi cumpărate se numără piese de îmbrăcăminte, bijuterii , mărțișoare, cosmetice naturale, genți, portmonee, rucsacuri, printuri de artă și originale, agende, produse textile. De asemenea, pot fi achiziționate și produse pregătite de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară: zacuscă, siropuri, saleuri, mezeluri, brânzeturi etc. O parte din produse se vor putea consuma la fața locului, contra cost, sub formă de mini platouri mixte, pâine cu zacuscă și cu gem, vin la pahar. Târgul se ține la subsolul Muzeului Etnografic. Intrarea este 3 lei.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.