Dragă doamnă Anca Negreanu…

Îmi scrie o doamnă pe Facebook și îi mulțumesc că o face. Anca Negreanu. Reacționează la articolele politice, fără să pară genul de “postac de partid”. Aceștia nu își asumă identitatea proprie. Dânsa, în schimb, da.

Când scriu despre PSD mă întreabă dacă “sunt ziar de Teleorman”, nu îi plac nici articolele despre PNL sau Pro România; are însă mesaje de încurajare pentru USR PLUS. Dacă ar fi fotbal, ar sta la galerie. I-aș fi răspuns pe Facebook, dar se cere un text mai elaborat. În felul acesta le replic și unor persoane care îmi prezintă unii sau alții dintre candidați drept invincibili.

Există, în limbajul politic, expresia “electorat captiv”. Așa, cum sună ele, vorbele nu par atât de jignitoare pe cât sunt. Politologii nu îi dau o conotație negativă. Dar mie îmi par un atentat la inteligență; sinonimul este “om care preferă să nu gândească”. Ar putea să aibă și un avatar: cu mâinile la urechi și cu ochii închiși. Electoratul captiv este minunat pentru politicieni și prost pentru politică. Nu e cazul dumneavoastră, doamnă Negreanu, dar e o sintagmă pe care o detest.

Să vă explic. În campania electorală, partidele sunt ca la târg. Scot candidații pe galantar, poți să îi vezi, să îi pipăi. E acel moment în care ei își leapădă privirea superioară și comunică aproape ca niște muritori de rând :). Dacă am fi la piață, am analiza, nu am cumpăra de la primul vânzător. Am face un raport preț-calitate. Ne-am învârti pe la toate tarabele și am ține ochii deschiși, nu cumva să ne șutească cineva portofelul; comercianții politici sunt în stare să facă și asta. După ce am cântări produs cu produs, am alege în cunoștință de cauză. E ceea ce încearcă să facă Media9, un ziar de Cluj, nu de Teleorman. Să își ducă cititorii pe la toate partidele, să vedem împreună cum își laudă “marfa”. Cine sunt candidații, ce au făcut în viața lor politică și de ce ne cer voturile. O dată sau încă o dată.

Nu vreau să aud că nu aveți vreme să analizați. Cerneala de pe ștampila pusă acum ține patru ani din viața fiecăruia, timp suficient să ne apuce regretele.

Sigur că toți avem o înclinație, spre dreapta sau stânga politică; toți avem un istoric electoral, afinități personale. Putem sta la galerie, dar cel mai bun loc e în public, de unde se vede bine jocul politic. Inteligența ne cere să privim 360 de grade în jurul nostru, să ne formăm o opinie în cunoștință de cauză și să fim toleranți. Adică să nu stăm cu obloanele trase în spatele lui “Boc gospodarul nost”, “USR e singura speranță” sau “PSD a mărit salariile”. Am mai spus-o, întotdeauna este loc de mai bine.

Iată, dragă doamnă Negreanu, de ce scriu despre toți, fără să încerc să vă schimb dumneavoastră opinia politică. Le arăt oferta celor interesați, încerc să le deschid mințile celor încăpățânați. Un simplu alegător poate prefera să facă parte din electoratul captiv, e opțiunea (sau naivitatea) lui; eu, ca jurnalist, nu.