Două firme cunoscute din Cluj fac parte din asocierea care a câștigat proiectarea și construcția arenei Dinamo, investiție de peste 170 de milioane de euro

Autor  admin   în       1 zi în urmã     1398 Vizualizări.  

Două companii din Cluj fac parte din asocierea de firme care va construi stadionul Dinamo, o investiție în valoare totală de 855 de milioane de lei (peste 170 de milioane de euro). 

Ministerul Dezvoltării a anunțat că a fost finalizată procedura de achiziție publică pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de construire a stadionului Dinamo. Contractul cu constructorul care a fost desemnat câștigător va putea fi semnat după perioada legală de 10 zile, dacă nu vor fi contestații.

Acesta este asocierea Bog’Art (lider), Dico si Țigănaș birou de proiectare, ACI Cluj, UTI Construction and Facility Management.

Cele două companii clujene sunt foarte cunoscute pentru proiectele în care au fost implicate în Transilvania ori în țară. Printre proiectele realizate de „Dico și Țigănaș” se află clădiri rezidențiale, de birouri, administrative, stadioane (Cluj Arena, „Ion Oblemenco” Craiova, Dâmbovița Arena – Târgoviște etc.), săli de sport și clădiri industriale.

Fondată în 1991, la Cluj, pe baza antreprizei de construcții din cadrul Grupului de Șantiere, ACI Cluj a colaborat la construcția mai multor obiective importante din țară (printre altele centrala nucleară de la Cernavodă) și din străinătate (Germania, Rusia, Egipt, Libia), dar în special la realizarea unor lucrări reprezentative pentru Cluj-Napoca.

Compania are la Cluj un șantier de construcții și unul de instalații, o bază de producție dotată cu stații de betoane, ateliere pentru producția industrială și un punct de exploatare produse de balastieră. ACI Cluj mai deține în localitatea Dej o bază de producție cu stații de betoane și o stație de sortare produse de balastieră în comuna Bata.

La procedura de atribuire pentru construcția arenei Dinamo au depus oferte:

  • Asocierea Bog’Art (lider), Dico si Țigănaș birou de proiectare, ACI Cluj, UTI Construction and Facility Management;
  • Asocierea Con-A Operations (lider), Condesign SRL, Con-A Mep, Con-A Productions;
  • Asocierea Constructii Erbasu (lider), Concelex Engineering SRL, Terra Gaz Construct, Concelex;
  • Asocierea Mis Grup (lider), Silvania Sortilemn, AD Astra IPP SRL, Aqua Serv, Kesz Constructii Romania, Kesz Epito Zrt, Constructii Conico SRL, Sdc Proiect;
  • Asocierea Strabag (lider), Unith2b;
  • Asocierea Yildizlar İnşaat Ve Ticaret AŞ (lider), Desa Engineering Construction SRL

Noua arenă multifuncțională CS Dinamo București va fi un complex sportiv modern, omologat UEFA, cu 25.000 de locuri pentru spectatori, spații de cazare și cantină pentru sportivi, săli de antrenament pentru multiple discipline sportive, centru de recuperare pentru sportivi și spațiu expozițional.

„Guvernul, prin Ministerul Dezvoltării, reafirmă angajamentul de a susține infrastructura sportivă din România, în general, și construirea Stadionului Dinamo, în mod specific. Proiectul include și amenajarea heliportului Spitalului Clinic de Urgență Floreasca București”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, despre acest proiect.

25.059

de locuri reprezintă capacitatea viitorului stadion și Ștefan cel Mare.

Proiectul prevede construirea unei arene multifuncționale pe șoseaua Ștefan cel Mare, sector 2, București.

Arena stadionului va avea 25.059 de locuri, iar stadionul va fi dimensionat în conformitate cu cerințele aplicabile prin regulamentul de acreditare UEFA pentru nivelul 4, îndeplinind inclusiv exigențele superioare acestui standard.

Suprafața desfășurată totală a arenei va fi de 66.716 mp.

854,57

milioane de lei (aprox. 170 de milioane de euro) reprezintă valoarea totală a investiției.

Din suma totală, peste 827,89 milioane lei este valoarea finanțată de MDLPA prin Programul național de construcții de interes public sau social derulat de Compania Națională de Investiții, iar 26,68 milioane lei reprezintă valoarea finanțată de Ministerul Afacerilor Interne, prin Clubul Sportiv Dinamo București.

Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor are valoarea estimată de peste 587,7 milioane lei, fără TVA.

Anunțul licitației pentru construirea Arenei Dinamo a fost publicat în SEAP la începutul lunii august a anului trecut.

Procedura de atribuire a contractului de achiziție publică a fost inițiată sub incidența clauzei suspensive, potrivit căreia încheierea contractului se face numai dacă se obține finanțarea.

 

 

About