Dormea în magazie, dar făcea peste 5.000 de lei. Bonțida plânge după EC – REPORTĂJEL

În aceste zile, Bonțida este un sat liniștit. Prin praful din centru mai trece rar câte o mașină sau o căruță. Localnicii sunt pe străzi, fiecare cu treaba lui. Sau cu câte un pet de bere, pe terasă și pe trotuar, că e cald afară. Dacă plictiseala ar avea o formă vizibilă, nu te-ai mai putea uita la altceva. Pandemia a făcut asta. Avem coronavirus, nu mai avem Electric Castle. În aceste zile, Bonțida ar fi fost un sat vibrant.

În loc de trupe de muzică, avem echipe de muncitori. Castelul Banffy se renovează. Nu ați pierdut nimic, situația generală e tot ca anul trecut și ca acum cinci. Lucrările nu avansează, doar se târăsc. Locul e frumos, cu istorie multă, dar încă tot o ruină; dacă moștenirea familiei de grofi maghiari ar fi revigorată, satul nu ar avea musafiri doar o dată pe an.

Am vorbit cu câțiva localnici și i-am întrebat dacă le lipsește Electric Castle. “Ce să facem? Asta este… Era biiine când era festivalul. Câștigam și noi niște bani”, spune domnul Ilie. Este suficient de avansat în vârstă să îl fi cunoscut pe ultimul grof Banffy. Ne spune că a murit sărac, într-o cameră de pe fosta “6 Martie”, acum Iuliu Maniu.

Pe durata festivalului, domnul Ilie își închiria și casa cu două camere, și curtea. “Cazarea era 80 de lei de persoană pe noapte. Am avut și 20 de persoane în casă, deodată. Se descurcau să doarmă în cele două camere. Eu mă duceam să dorm în magazie. Mai închiriam și loc de cort, în curte. Sunt niște copii din Constanța, tot la mine trag. Dar mai aduc și pe alții cu ei. Făceam 4.000 – 5.000 de lei la un festival”, mai povestește omul.

În 2020, pe afișul EC străluceau Twenty One Pilots, The Chemical Brothers, Placebo, Foals, Aurora, multe alte trupe și DJ. Ar fi fost o petrecere de (patru) zile mari, dar totul s-a amânat. În linii mari, anul viitor se anunță același line-up. Cei care și-au cumpărat bilete au putut recupera banii sau le-au putut reporta pe 2021.

Mai încolo, alți doi domni. Daniel și Alecu. Aș fi spus că sunt prieteni de pahar, dar aflu că îi leagă mai mult decât atât. Pe durata festivalului, Alecu merge să doarmă la Daniel, ca să maximizeze profitul. Amândoi au poziții de invidiat, din punct de vedere geografic. Casele lor sunt la 50 de metri de castel și la vreo 200 de punctul obișnuit de intrare în festival. “Am patru camere, i-am lăsat singuri acolo. Le-am dat cheile și le-am zis să închidă casa, dar au mai uitat, așa că odată un vecin din sat a intrat și le-a luat două telefoane. Fac tot felul de lucruri acolo. La o fată din America i-au dat să fumeze ceva și a amețit, a trebuit să vină Salvarea. I-am lăsat să facă și foc de tabără. Am și livadă mare, le place foarte mult să stea acolo”, ne relatează domnul Alecu. “Nu e bine fără festival. Nu ies… “, zice domnul Daniel, și își freacă semnificativ policele de arătător. Peste tot în lume, asta se traduce prin “money”. Istorisirea continuă: “Eu am numai două camere și, când vine tineretul, dorm cu Alecu într-o cămăruță. Le cer 100 de lei pe noapte, dar – dacă sunt mulți – mă învoiesc la 80. Un loc în cort e 50 de lei”. I-am întrebat pe cei doi câți bani câștigă la un festival. “Rămân cu… așa… 8.000 de lei. Chiar și mai mult”. 

Sticla de bere e pe terminate, la fel și discuția. “Nu ne dai doi lei să ne mai luăm una?” Sigur, cum să nu? Este momentul unei infuzii de capital în economia locală. E limpede că finanțările naționale și internaționale absorbite de locuitorii din Bonțida anul trecut – și bine drămuite – s-au epuizat, iar balanța este negativă. Abia mai găsești bani de o bere. La naiba cu pandemia, haideți cu festivalul ăla!