Domnul Valerică a dat 75.000 de euro pe casă și va fi expropriat cu vreo 5.000. Demolăm sau mai lăsăm casele neautorizate?

Autor  Ionel Lespuc   în       1 year în urmã     74696 Vizualizări.  

La dezbaterea publică privind viitorul cartier Sopor s-a înscris la cuvânt și un domn pe nume Valerică. A spus că a dat 75.000 de euro pe proprietatea sa și că acum urmează să fie expropriat, întrucât se află pe culoarul centurii metropolitane. “Aveți autorizație pe casă?”, a fost întrebat. “Nu am”, a spus clujeanul Valerică. Ei, ce se întâmplă în situația aceasta? Păi se expropriază terenul, ca și cum casa nici nu ar exista. 11 euro pe metrul pătrat.

Domnul Valerică a cheltuit, potrivit propriilor declarații, 75.000 de euro și în curând așteaptă în conturi 5.000, poate 10.000 de euro.

Situația aceasta ne-a determinat să abordăm, încă o dată, subiectul construcțiilor neautorizate. În 2022, Primăria a dispus desființarea a 31 de construcții ilegale; nu vorbim însă de case, ci de balcoane, panouri sau firme, nimic spectaculos. Așa cum știți, legea interzice intrarea în legalitate a construcțiilor neautorizate. Primarul Emil Boc a tot spus că legea îl obligă să demoleze, dar tot nu vă așteptați la revoluții. Legea prevede că în cazul locuințelor neautorizate intervine prescripția după trei ani.

1.000

este cifra rotunjită a construcțiilor neautorizate din Cluj-Napoca. În realitate, cifra este semnificativ mai mare de 1.000.

În emisiunea Real Estate Agenda, produsă de Napoca Live, în colaborare cu Media9, am discutat cu doi consilieri locali PNL, ambii aflați în Comisia de urbanism a Consiliului Local: Loredana Pop și Radu Rațiu. Unul dintre ei, Loredana Pop, este și președintele Comisiei juridice. Pe scurt, unul a fost contra demolări, celălalt pro.

Loredana Pop, avocat de profesie, a reiterat, cu trimitere la legi, că nu se poate intra în legalitate. Însă, dacă ar depinde de ea, ar găsi o metodă împăciuitoare. “Eu i-aș pune să plătească contravaloarea unei documentații de urbanism și obținerii autorizației de construire. Cât a cheltuit cetățanul de bună credință”, a spus consilierul local.

Potrivit Loredanei Pop, astăzi există o singură posibilitate legală, conform unei modificări legislative din 2020: construcțiile neautorizate pot fi întabulate în baza unei expertize tehnice. Numai că, atenție, documentul trebuie semnat de un expert urbanist, dar la nivel național nu există în acest moment un expert urbanist recunoscut!

“În 2022 s-au desființat balcoane, etaje, s-au dat amenzi mari, eu știu mai multe spețe. Eu sunt pentru respectarea legii și aș merge pe demolare, pentru că (aceste case neautorizate n.r.) sunt un pericol public. Pentru că sunt multe fără un proiect de structură, pe care noi, Primăria, nu ni l-am asumat”, a afirmat, pe de altă parte, Radu Rațiu.

În 2001 a apărut o măsură considerată “amnistia” locuințelor neautorizate. Plecând de la această decizie administrativă, cei care au construit ulterior s-au așteptat să apară o nouă “amnistie”, care nu s-a mai petrecut. Și au rămas cu casele neîntabulate.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.