Doi sportivi cu rezultate excepționale au primit titlul de „Cetățean de onoare” al județului Cluj
Administrația județeană a acordat, în cadrul ședinței de joi, 29 august 2024, două titluri de „Cetățean de Onoare al județului Cluj – Clujean de Onoare”. Cele două proiecte de hotărâre prin care li s-a propus acest titlu au fost aprobate în unanimitate de către consilierii județeni.
Cine sunt cele două personalități clujene care au primit titlul de „Cetățean de onoare”
Este vorba de Vasile Bogdan, fost atlet de performanță, antrenor și cadru didactic universitar la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității “Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca și de dr. Uray Zoltán, biolog, cercetător, scrimer de performanță, participant la Jocurile Olimpice din 1952.
Cine este Vasile Bogdan
- născut la Cluj, în 21.03.1950, a urmat cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu” Cluj, absolvind în promoția 1969, mai apoi cursurile Facultății de Educație Fizică Cluj, promoția 1972, respectiv ANEF București, promoția 1976;
- a deținut, timp de 4 decenii, recordul național la decatlon, datat 1975;
- 10 titluri de campion național la decatlon, 6 titluri de campion balcanic, 11 titluri internaționale de „Grand Prix”, 3 participări la Campionatele Europene de Atletism, locul 4 la Campionatul European de Juniori, Leipzig 1968, locul 5 la Ziua Speranțelor Olimpice, Berlin 1968, locul 3 la Ziua Preolimpică de la München, 1975;
- deținătorul a patru recorduri naționale de juniori la decatlon, recordman absolut al României în proba de decatlon cu 7.860 de puncte, realizat în 1975, respectiv a corectat de 5 ori recordul național la decatlon;
- este posesorul a două diplome de merit acordate de Federația Română de Atletism și a apărut în Cartea Omagială a Federației Române de Atletism;
- decan al Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității “Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca.
„Activitatea profesională a domnului Vasile Bogdan este una la fel de remarcabilă. Domnia sa a fost antrenor la CSS Atletism Cluj între 1976-1991, conferențiar universitar din 1991 și, ulterior, profesor universitar, este doctor universitar, respectiv antrenor emerit din 1999.
Calitățile și aptitudinile domniei sale se remarcă și prin faptul că sportivii pe care i-a pregătit au obținut peste 60 de titluri de campioni naționali și alte 60 de medalii de argint și de bronz, peste 15 medalii balcanice și peste 20 în concursuri internaționale.
Având în vedere vasta și extrem de complexa carieră a domnului Vasile Bogdan, precum și rezultatele de excepție și premiile obținute de către acesta – palmaresul sportiv al acestuia numărând peste 200 de medalii, considerăm a fi oportun ca aprecierea de care această personalitate trebuie să se bucure din partea autorităţilor administraţiei judeţene şi a comunităţii întregului judeţ să se materializeze prin conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al Judeţului – ‘Clujean de onoare’”, se arată în referatul prezentat în ședința de joi, 29 august, a CJ Cluj.
Cine este dr. Uray Zoltán
Celălalt clujean propus pentru acest titlu este dr. Uray Zoltán, biolog, cercetător, scrimer de performanță, participant la Jocurile Olimpice din 1952.
Uray Zoltán s-a născut în municipiul Cluj-Napoca la data de 23 septembrie 1931. A fost elev al Liceului Teologic Reformat din Cluj (1942-1950), apoi absolvent al Facultății de Biologie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1950-1955). A obținut titlul de doctor în Biologie (1970) la aceeași universitate, urmând și studii postuniversitare la Institutul de Fizică Atomică din București (1960), Institutul de Radiobiologie din Budapesta (1964, 1966, 1970) precum și la Institutul Karolinska din Stockholm (1971-1972).
Specializat în medicină și radiobiologie experimentală și nucleară, a lucrat ca biolog și cercetător principal în Laboratorul de Medicină Nucleară „Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca. A fost invitat ca și cercetător bursier de mai multe ori la Institutul Karolinska din Stockholm (1974), Universitatea din Freiburg (1979), Institutul de Oncologie din Budapesta (1990-1991), Facultatea de Medicină a Universității din Szeged (1992-1993). De asemenea, domnul Uray Zoltán este membru extern al Academiei de Științe din Ungaria din anul 1998.
Dr. Uray are în spate o carieră științifică remarcabilă, reflectată în peste 150 de articole de specialitate apărute atât în România cât și în străinătate: este coautor al cinci monografii, coautor și editor al șase enciclopedii de oncologie, autor de studii și monografii despre scrimă. Articolele sale au apărut în
reviste precum Agressologie, Clujul Medical, Cancerul, Die Naturwissenschaften, Endocrinologie, Izotóptechnika-Diagnosztika, Magyar Onkológia, News Letter, Orvosi Szemle, Panminerva Medical, Radiosensition, Radiologia-Radioterapia, Revue Roumaine de Biochemie, Revista Italiana di Biologia, etc.
Ca și scrimer, domnul Uray a fost campion naţional de juniori la floretă (1948 și 1949), în 1950 situându-se pe locul al doilea la campionatul naţional la floretă. După obţinerea medaliei de argint la campionatul național din 1952, a participat la olimpiada de la Helsinki. În 1954 a obţinut medalia de bronz atât la concursul individual de floretă, cât şi cu echipa de sabie la Campionatul Mondial Universitar din Budapesta. Până în 1956 a fost selecţionat în naţionala de scrimă a României, un scurt timp a activat şi în calitate de antrenor de scrimă.
Este important de menționat faptul că medalia de bronz obținută în proba individuală de floretă la campionatul mondial universitar din 1954 a fost prima medalie obținută de România la scrimă într-o competiție internațională.
După pensionare, dr. Uray Zoltán a rămas activ în viața cotidiană clujeană. În calitate de membru al Societății Muzeului Ardelean, domnul Uray Zoltán a organizat nenumărate evenimente științifice și de promovare a biologiei, a contribuit financiar la apariția mai multor monografii despre sportul și scrima clujeană, oferind anual burse unor tineri sportivi de excepție.