Doi ani cu USR în Consiliul local: În ciuda imaginii „E fain la Cluj”, orașul are probleme la toate elementele care definesc calitatea vieții

Autor  admin   în       3 years în urmã  

Consilierii locali ai USR Cluj și-au prezentat, miercuri, raportul de activitate pe primii doi ani, susținând că administrația locală are o viteză în minus față de problemele orașului și că municipiul Cluj-Napoca merită mai mult. 

La conferința de presă au participat cei cinci consilieri locali ai USR Cluj: Alexandra Oană, Adriana Cristian, Radu Boloveschi, Dinu Ionescu și Călin Groza.

Mai multă transparență, mai multă presiune pe administrația locală

Prezența USR în Consiliul local a adus o serie de schimbări: mai multă transparență, mai multă dezbatere, mai multă vigilență,  mai multă presiune pe administrația PNL-UDMR, dar și noi proiecte și propuneri care să rezolve diverse probleme ale orașului.

În ședințele CL, consilierii USR au ridicat subiecte controversate pentru administrația locală, precum Hotelul Cristian, achizițiile ilicite făcute de managerul Sălii Polivalente, sporurile din primărie, execuția bugetară deficitară sau construcțiile ilegale.

Raportul de activitate pe cei doi ani de activitate susținut de consilierii USR Cluj. De la stânga la dreapta: Radu Boloveschi, Adriana Cristian, Alexandra Oană, Călin Groza și Dinu Ionescu. Foto: Media9

DECLARAȚIE

„Am reușit  să impunem pe agenda publică câteva probleme care treceau pe sub radarul administrației: criza locurilor în creșe, lipsa infrastructurii educaționale în cartierele noi, modul absolut disfuncțional în care aceste cartiere s-au dezvoltat, traficul din ce în ce mai dificil și lipsa infrastructurii pentru mobilitatea alternativă, protecția zonei Hoia sau probleme ce țin de spitalele clujene”.

Alexandra Oană, lider de grup al consilierilor USR

Pe lângă aceste probleme de sistem, atenția consilierilor locali USR Cluj s-a îndreptat și către problemele punctuale din cartierele clujene:

„Am dus pe masa departamentelor din primărie probleme precum asfaltarea unor străzi și alei, reabilitarea de trotuare sau securizarea de alei pietonale, curățenia în locuri de joacă  și spații verzi  și am reușit să obținem rezolvarea acestor deficiențe aparent minore, dar cu impact imediat în viața cetățenilor”, a adăugat Alexandra Oană. 

N-a lipsit nici activitatea la „firul ierbii”, consilierii USR fiind cei mai activi din acest punct de vedere:

Am fost prezenți pe străzile orașului, am organizat vizite pe teren, întâlniri de cartier și discuții cu cetățenii și am folosit pârghiile de care dispunem pentru a duce problemele lor în atenția administrației. Și nu în ultimul rând, am inițiat  proiecte de hotărâri de consiliu local pentru a pune presiune pe primărie să accelereze implementarea unor proiecte așteptate de clujeni: hub-urile educaționale din cartierele noi, construirea de creșe în toate cartierele, achiziția sediului Universității Dimitrie Cantemir pentru a-l transforma în spațiu școlar, master planul pentru arealul Hoia-Baciu sau construcția unei noi maternități”, a explicat Alexandra Oană în prima parte a conferinței de presă.

Liderul consilierilor USR Cluj le-a transmis un mesaj atât clujenilor, cât și primarului Emil Boc:

„O spun cât se poate de clar: Clujul merită mai mult! Cetățenii ne-au ales să facem proiecte și mai puțin PR. Și asta este ce ne propunem pentru a doua jumătate de mandat”.

Adriana Cristian: „Este o diferență mare de viziune între noi și actualul primar”

În intervenția sa la doi ani de mandat, Adriana Cristian, consilier local USR, a vorbit despre diferența de viziune dintre USR și PNL-Boc în privința managementului de proiect.

„În primii doi ani de mandat, mi-am concentrat atenția pentru a înțelege cum funcționează administrația și de ce proiectele acesteia și ale instituțiilor din subordinea sa se implementează, dacă se implementează, cu întârzieri foarte mari de multe ori” – Adriana Cristian, consilier local USR Cluj.

Vina, susține Adriana Cristian, nu este a funcționarilor, ci a procesului de management implementat la nivelul primăriei:

„N-ai cum să le ceri funcționarilor să fie eficienți folosind resurse învechite. Însă nu ne-am oprit la a critica. Am propus soluții: monitorizare printr-o aplicație de management de proiecte”.

Adriana Cristian consideră că a vorbi despre management, procese și proceduri nu e atrăgător, dar e baza pe care trebuie să construiești un oraș al viitorului.

„Din păcate ce am remarcat este o diferență mare de viziune între noi și actualul primar. Dacă noi considerăm centura de diamant un proiect oportun, însă eșuat din cauza costurilor și a problemelor apărute, actualul primar spune că este un succes, dar se referă doar la oportunitate, nu la modul de implementare. Lucrurile acestea trebuie să se schimbe dacă vrem o administrație eficientă.”

În ceea ce privește proiectele viitoare, Adriana Cristian își propune să ducă la bun sfârșit proiecte mari precum amenajarea unei noi școli prin achiziționarea de către administrația clujeană a clădirii Universității „Dimitrie Cantemir”, construirea unei maternități, obligativitatea asigurării de pasaje pietonale pe șantiere, să depună în continuare proiecte ce țin de proiectul „Un oraș pentru copii” și să insiste pe nevoia de eficientizare și digitalizare a modului în care e administrat orașul.

Radu Boloveschi: „Problema cea mai mare a Clujului e locuirea. Mobilitatea e parte din soluție”

Consilierul local Radu Boloveschi și-a concentrat ideile în jurul nevoii de a îmbunătăți mobilitatea în Cluj-Napoca.

„Ideal ar fi fost ca dezvoltarea locuirii să fie făcută sustenabil, cu cartiere de 15 minute, în care să existe infrastructură educațională, medicală, de cumpărături și culturală pe o rază de 15 minute de mers pe jos. Nu suntem acolo, avem zeci de mii de clujeni, care se trezesc zilnic în Florești și stau în trafic una, două ore pentru a ajunge la locul de muncă sau pentru a duce copiii la grădinițele și școlile din Cluj-Napoca” –

Radu Boloveschi, consilier USR Cluj.

Primăria – susține consilierul USR – ar avea câteva „butoane de volum” cu care poate influența mobilitatea și atenua din problemele cauzate de dezvoltarea urbanistică haotică:

  • investițiile în infrastructura de micro-mobilitate – alei pietonale, rețea de piste velo.
  • politica de locuri de parcare/investițiile în parkinguri și park-and-ride-uri/politica de prețuri și abonamente pentru toată zona Clujului.
  • politica de transport public – optimizarea rutelor, creșterea frecvenței de operare a unor linii, creșterea rețelei electrificate, un plan tarifar simplificat și atractiv și digitalizarea.

„Merg destul de des în primărie pentru a adresa mici probleme de mobilitate dar cu impact mare pentru cetățenii care le semnalează. De exemplu asigurarea culoarelor pietonale în zone rezidențiale sau lărgirea de trotuare pentru a asigura siguranța cetățenilor. De asemenea, în privința politicii de prețuri și a politicilor de transport public, am avut întâlniri atât în primărie, cât și la CTP, unde am prezentat propuneri concrete de proiecte care ar îmbunătăți mobilitatea”, a explicat consilierul USR. 

Tot la propunerea lui Radu Boloveschi, primăria și CTP au anunțat schimbarea modului de acordare a abonamentelor pentru studenți, prin transmiterea informațiilor necesare online, pentru a diminua nevoia de a sta la cozi cu copii xerox după diverse documente.

Dinu Ionescu: „Aparatul primăriei ar trebui ajutat în implementarea proiectelor”

„Există proiecte aprobate, există proiecte în implementare, iar acesta este un lucru pozitiv. Problema majoră a acestora este la implementare, atât ca încadrare în timp, cât și ca modificări la implementare. De aceea, aparatul administrativ al primăriei ar trebui ajutat în implementarea acestor proiecte prin digitalizare: prin implementarea unui program de management de proiecte, iar ulterior prin implementarea unor KPI”, a transmis consilierul USR Dinu Ionescu

lin Groza: „Traficul sufocant și lipsa locurilor de parcare din cartiere nu și-au găsit încă o rezolvare”

Călin Groza este cel mai nou consilier al USR Cluj.

 „Sunt născut, crescut și educat în Cluj. Aici mi-am întemeiat o familie, aici mi s-a născut fiica și lucrez de mai bine de 25 de ani. Din aceste motive mă simt foarte legat de oraș și am candidat pentru poziția de consilier.

Cred că următorii 2 ani de mandat în Consiliul local vor fi foarte intenși. Voi fi prezent cât mai mult printre oameni, să discutăm subiectele care îi preocupă și să găsim împreună soluții pe care să le ducem în atenția primăriei.

Noi, ca toți clujenii, de altfel, ne confruntăm cu aceleași probleme care devin tot mai acute de la an la an. Prețul locuințelor este principala problemă pentru familiile tinere. Urbanismul necontrolat creează un deficit major de școli, creșe, locuri de joacă și parcuri.

Traficul sufocant și lipsa locurilor de parcare din cartiere nu și-au găsit încă o rezolvare.

Monitorizarea proiectelor cu finanțare prin PNRR, care trebuie duse până la capăt, cu respectarea strictă a termenelor și condițiilor din proiect. Numai în lunile septembrie-octombrie am aprobat în CL proiecte în valoare de 100 milioane euro pentru Cluj, eficiență energetică blocuri, școli, clădiri publice, informatizare CTP, insule ecologice, infrastructură pentru biciclete, pasaj Baciu pentru calea ferată.

Un proiect major pentru Cluj și pe care doresc să îl promovez vizează reorganizarea zonei metropolitane și crearea de consorții administrative cu Florești, Apahida, Baciu care ar permite finanțarea în aceste comune a unor creșe și școli, construcția unui parc industrial – tehnologic major, realizarea de soluții de transport alternative și un Master Plan pentru Planuri Urbanistice Generale, totul pentru creșterea standardului de viață  al locuitorilor și ca un pas important spre metropola de 1 milion de locuitori”.

Care sunt prioritățile consilierilor USR Cluj pentru următorii 2 ani

Alexandra Oană a prezentat obiectivele pentru această perioadă: 

„Pe lângă inițiativele fiecărui consilier, am inițiat și vom  dezvolta în continuare proiecte ce țintesc problemele majore ale Clujului. Pentru că în ciuda imaginii <E fain la Cluj>, orașul are probleme la toate elementele de bază ce definesc calitatea vieții: locuire, sănătate, educație, mobilitate.

Vedem că piața locuirii a rămas în urmă față de piața muncii, vedem că infrastructura și serviciile sunt subdimensionate pentru nevoile actuale ale orașului, vedem că nu există suficiente locuințe accesibile, nu există suficiente creșe, școli, parcuri, iar clujenii suportă niște costuri extrem de ridicate, pentru o calitate a vieții încă departe de cea a orașelor europene cu care ne comparăm.

Din păcate, în acești doi ani am constatat că aceste probleme se adâncesc și, din poziția de consilieri, am putut înțelege mai clar care sunt cauzele acestui trend. Administrația locală nu reușește să țină pasul cu ritmul în care a crește și se schimbă Clujul.

Orașul este administrat retroactiv, nu guvernat proactiv. Nu pentru că am duce  lipsă de strategii, documente de viziune, randări, studii de fezabilitate, ci din cauză că implementarea acestora rămâne de domeniul retoricii: o să facem, o să construim, o să rezolvăm.

Cetățenii însă ne-au ales să facem mai mult și să vorbim mai puțin. Administrația actuală vorbește mult mai mult despre proiectele orașului decât le și face.

Noi vom continua să luptăm pentru realizarea acelor proiecte esențiale pentru o viața mai bună în Cluj: hub-urile educaționale din Bună Ziua și Borhanci, o  maternitate nouă în oraș, transport public eficient și mobilitate verde, zonă metropolitană coerent dezvoltată, urbanism sustenabil, centura nord, protecția arealului Hoia-Baciu.

De asemenea, vom continua să fim acel partid care comunică cu cetățenii orașului la acea calitate pe care aceștia o merită. A existat și există un deficit de comunicare  la Cluj-Napoca în relația administrație – cetățeni, prezența noastră constantă pe străzile orașului și prin comunicarea la toate nivelele, vom continua să reducem această distanță”.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.