Dispare târgul auto second-hand din Florești. În locul lui va fi construit un mall pe o suprafață de 81.000 de metri pătrați

Autor  Tudor Știrbu   în       2 years în urmã  

Piața de vânzări auto din localitatea Luna de Sus, comuna Florești, va dispărea, iar în locul ei va fi construit un mall pe o suprafață de 81.000 de metri pătrați. Ca idee, centrul comercial VIVO! din Florești a fost construit, potrivit arhitectului șef al județului Cluj, pe o suprafață de 71.000 de metri pătrați.

Prezentarea în ședința CTATU de joi, 23 februarie, a fost făcută de arh. Victor Mihăilescu, de la biroul ARCHDESIGN din Cluj, care este, totodată, șeful proiectului. Pe durata expunerii, arhitectul Mihăilescu s-a ferit să numească „mall” proiectul de la Luna de Sus, și i-a spus „mini-mall” sau „retail-mall”. 

Ei, trecând peste acest aspect, „mini-mallul” care se va edifica pe suprafața de 81.000 de metri pătrați va avea subsol+parter+2 etaje și peste 1.300 de locuri de parcare (la subsol și la nivelul solului).

Arhitectul Mihăilescu a explicat ce funcțiuni vor fi în interiorul „mini-mallului”, pe care le-a exprimat procentual:

  • 60% comercial;
  • 10 % administrativ;
  • 29 % depozitare;
  • 1% mică producție.

Proiectantul a mai spus că aici NU va mai exista comerț auto și că investitorii sunt în discuții cu mai mulți posibili chiriași pentru aceste funcțiuni. Arhitectul Mihăilescu a mai spus că încă nu se știe cum vor fi dispuse funcțiunile pe nivel.

400

de metri este lungimea viitorului centru comercial din Luna de Sus, Florești.

DECLARAȚIE:

„Accesul va fi făcut prin zona mediană. Cu siguranță vor exista și funcțiuni alimentare. E un fel de retail-mall, să-i spun așa, cu două ancore mari și câteva unități mai mici”.

Arhitect Victor Mihăilescu, șeful proiectului

„Dar de ce nu-i spuneți mall? Că așa arată. Evident că e mall. De ce nu-l gândiți ca un mall de la început, să știm despre ce vorbim? Ar fi mai bine și pentru noi”, s-a interesat Alin Tișe.

„Dar nu va fi un mall în sensul în care să aibă 40 de magazine. Vor fi două magazine mari și câteva mai mici”, a explicat arhitectul Mihăilescu.

Arhitectul Radu Spânu, membru în Comisia de urbanism, a recomandat ca parcările să fie introduse la subsol, plusând chiar: să fie două subsoluri. S-ar realiza, astfel, un spațiu pietonal mai mare. El a mai recomandat o suprafață verde mai generoasă și ca circulația în zonă să fie regândită.

Reprezentantul proiectantului i-a spus că realizarea a două subsoluri ar fi foarte costisitoare pentru investitor. El a mai spus că există un singur acces pe parcelă dinspre DN și un acces care este strict pentru aprovizionare, cu sens unic.

A intervenit arhitectul șef al județului Cluj, Claudiu Salanță, care a explicat că terenul respectiv se află în apropiere de albia Someșului Mic, iar dacă se vor săpa 2 metri, 2 metri și jumătate, subsolul va fi plin de apă.

Arhitectul șef i-a mai recomandat proiectantului să gândească stații CTP în interiorul centrului comercial.

Alin Tișe a fost foarte mulțumit de proiect și s-a interesat dacă nu se poate construi un sens giratoriu în apropierea viitorului centru comercial.

„Ideea în sine mi se pare foarte bună. Faptul că se dorește o reglementare clară, cu parcări și spații destinate comerțului, plus că sunt la intrarea în Florești și la coborârea de pe autostradă mă bucură”, a declarat Alin Tișe.

Acesta a propus un aviz favorabil. Ceea ce s-a întâmplat: proiectul a fost avizat cu 7 voturi.

De ce a ajuns proiectul în ședința CTATU de la județ

Denumirea proiectului este destul de … lemnoasă, fapt remarcat și de președintele CJ Cluj, Alin Tișe, care conduce ședințele Comisiei de urbanism de la Consiliului Județean:

„Elaborare PUZ pentru demolare construcții existente și construire spațiu S+P+2E cu destinație depozitare, producție, servicii și comercial, produse alimentare și nealimentare, spații birouri și administrație, sistematizare verticală, amenajări exterioare, accesuri și parcare, amplasare post trafo, organizare de șantier, amplasări totem și panouri publicitare, împrejmuiri și operațiuni cadastrale. Amplasament: sat Luna de Sus, comuna Florești, județul Cluj”.

Proiectul a ajuns în Comisia de urbanism de la Consiliul Județean Cluj dintr-un motiv foarte simplu: dat fiind suprafața pe care se va construi mall-ul (81.000 de metri pătrați suprafață desfășurată – n.r.), CTATU trebuia să fie de acord cu amplasarea acestui proiect. Acordul a fost condiționat de specialiștii din Comisia de urbanism: ca PUZ-ul proiectului să vină tot în ședința CTATU de la Consiliul Județean, și nu în CL Florești.

Inițiatorul PUZ și, totodată, beneficiar al acestui proiect este s.c. AWA Comert International s.r.l., cu sediul pe strada Pandurilor din Cluj-Napoca.

DECLARAȚIE:

„Amenajarea unui sens giratoriu și rezervarea spațiului necesar pentru lărgirea DN1 la 4 benzi sunt doar două din plusurile pe care le aduce proiectul pe lângă marele câștig că se va îmbunătăți semnificativ aspectul zonei.

Rămâne de văzut dacă și unde piața de mașini second-hand din zonă va identifica o altă locație. Cred că ar fi o idee bună ca autoritățile locale să acorde sprijin în sensul ăsta, mai ales că târgul nu era destinat doar clujenilor, ci era de interes regional. Plus că noul târg ar trebui amenajat la standarde mai ridicate decât ce am avut până acum”.

Cătălin Sălăgean, consilier județean CJ Cluj.

Târgul auto cu mașini second-hand din Florești funcționa pe actualul amplasament dinainte de 2009. Târgul va fi relocat pe un alt amplasament. Media9 te va ține la curent cu noua locație.

 

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.