Dincolo de limite

Trăiesc acum într-o țară (Filipine) care poate concura cu mari șanse de reușită pentru titulatura de „vitrină a raiului”! Atât de splendid înverzită, de strălucitoare, de bogată în viață… care nu mai este sălbatică, ci alcătuită din filipinezi mititei călare pe motociclete rablagite care scot uruituri și păcănituri infernale, care aleargă toată ziulica în jos și-n sus în căutarea unei vieți mai bune, mai îmbelșugate, neapărat imitând pe cei mai bogați și risipitori cetățeni ai planetei: americanii.

Filipine, țară cu 7.641 de insule, are la acest moment o populație totală care se apropie de 120 milioane locuitori. Pentru o țară doar cu 25% mai întinsă decât România, densitatea umană este sufocantă, mai ales dacă scădem suprafața acelor insule (multe, multe) care nu pot fi populate. Dacă mai scădem și munții și bucățelele de junglă care încă sunt sălbatice fiindcă pofticioșii filipinezi nu au apucat (încă…) să le jefuiască sau defrișeze, rezultă o densitate umană uluitoare, de peste 600 locuitori pe km². În condițiile în care fiecare dintre acești filipinezi dorește „o țară ca afară”, vă las să vă imaginați presiunea antropică extremă pe care ei o exercită asupra mediului. Mai ales în condițiile în care colectarea și procesarea deșeurilor este inexistentă, canalizarea este inexistentă, drumurile aproximative, parcul moto – și orice alte activități, de fapt – poluante în toate felurile imaginabile.

Iar dezvoltarea frenetică care a cuprins toată regiunea sud-est asiatică (4,6% în ansamblu, 6,7% Filipine)  nu aduce imediat rezultate palpabile în nivelul de trai și satisfacția cetățenilor. Dar aduce rezultate instantanee în domeniul poluării masive și neîngrădite a mediului natural. Iar problema nu este că nu ar avea legi moderne în domeniu – problema este că o populație atât de masivă și de densă nu este în nici un fel educată, și continuă să trăiască cu nepăsarea și neglijența caracteristice fermierilor săraci și simpli. Și nimeni, absolut nimeni, nu este capabil (și pare-se, nici măcar interesat…) să le deschidă ochii, și să le sensibilizeze inimile față de aceste subiecte arzătoare, îngrijorătoare, și mult mai presante decât ne convine să acceptăm în aceste momente.

Nu numai Asia de sud-est, ca cel mai fervent tărâm al dezvoltării frenetice și haotice, ci însăși omenirea în ansamblul său trăiește o frenezie a viețuirii – deci a consumului – fără precedent și fără egal în scurta sa istorie. Lumea „civilizată” trăiește cu iluzia că ea și-a „rezolvat” problemele. „Cum, ăștia nu au canalizare? Păi noi…hehe…”. Și omul „civilizat” se laudă cu sistemele complicate, costisitoare și energofage care fac posibil traiul său îmbelșugat, câteodată opulent. Fără ca măcar să-și închipuie că disprețul său mai mult sau mai puțin manifest se întemeiază de fapt pe o exploatare mai crâncenă – deci, mai „de succes” – a mediului natural.

Să nu vă închipuiți că eu am ceva personal cu toți bogații și bogățeii care se lăfăie în binefacerile traiului îndestulat pe care și l-au „rezolvat” cu multă trudă. Am însă un dinte ca de narval împotriva cinismului criminal cu care locuitorii acestei frumoase și unice planete se grăbesc să-i jefuiască și să-i spolieze bogățiile. Fiindcă unii dintre ei (cei din lumea bogată, cu osebire) mimează  corectitudinea și interesul în spațiul public, dar rămân aceiași monștri însetați de consum când se retrag în spațiul privat. O dovadă pertinentă este foarte la îndemână: în 2022 cel mai vândut tip de autovehicul (52%) în Europa a fost SUV. Exclusiv pentru grozăvire în fața comunității îmbuibate; dacă vă documentați ce înseamnă SUV, veți constata că acele tancuri masive și energofage, risipitoare de resurse prețioase, nu sunt folosite nici pentru sport, nici în scopuri utilitare.

Că tot vorbim despre Europa, să scoatem în evidență că acest continent mititel, dar uriaș consumator de resurse, este principalul promotor al poluării și distrugerii mediului natural la scară planetară. Europa este principalul consumator mondial de cauciuc natural – doar între 1993 și 2021 peste 4 milioane de hectare de teren din Asia de sud-est au fost transformate în sărăcăcioase (din punct de vedere ecologic) monoculturi cu arbori de cauciuc. Gândiți-vă la asta atunci când admirați uriașele anvelope de cauciuc ale inutilelor voastre SUV-uri… La fel, Europa este principalul consumator de ulei de palmier, care este produs pe 27 de milioane de hectare (o suprafață mai mare decât România!), ca regulă situate în sânul puținelor zone cu jungle virgine care au mai rămas pe planetă. Gândiți-vă la asta atunci când vă delectați cu margarina cea onctuoasă  sau cu patiseria cea pufoasă…

Pentru a servi poftelor descătușate ale omului natura este de două ori jefuită. Odată, prin truda miliardelor de oameni care muncesc de se rup în visarea și căutarea unui trai „mai bun” , cu ignorarea deplină a faptului elementar că toată strădania lor smulge din natură resurse prețioase, care ar fi mai utile însăși omului dacă ar rămâne în sânul naturii. În al doilea rând, după ce au primit partea lor din jaf – salariul – oamenii doresc ca traiul „mai bun” să fie neapărat îndestulat cu de toate, zi de zi și în cantități cât mai mari. Astfel, ceea ce alții au smuls naturii este obținut de fiecare dintre noi prin cheltuirea salariului până la ultimul bănuț – ba chiar pe datorie, în contul unor suculente jafuri viitoare…

Felul în care funcționează economia omenească este nesustenabil, ca să nu zic depășit și criminal. Ne raportăm la criterii statistice absurde, și ne văicărim că avem o creștere economică de „doar 2,2%”, și invidiem cu fulgere în priviri pe cei care anunță creșteri de peste 5%. Am rămas în aceeași viziune antropocentristă și păguboasă în care creșterea economică și consumul trebuie să meargă mână în mână, și nu vrem cu nici un preț să înțelegem că jaful pe care îl practicăm va duce la însăși fragilizarea și amenințarea existenței civilizației noastre.

În 2009, Centrul pentru Reziliență din Stockholm a stabilit limite clare în 9 domenii vitale pentru buna funcționare a ecosferei planetare. Limite care nu ar trebui, cu niciun preț, depășite, pentru sănătatea planetei și a speciei prădătoare. Dar, ce să vezi? În 6 domenii, limitele sunt copios depășite, în două suntem aproape de limită, pe tendință crescătoare. Doar un domeniu (integritatea stratului de ozon) părea să fie în regulă, până când luna trecută s-a constatat redeschiderea găurii din stratul de ozon deasupra Antarcticii. Bravos, trufașă omenire, halal să-ți fie!

Am trecut dincolo de limită. Și nu dăm nici un semn că ne-ar păsa cu adevărat.

Mihai E. ȘERBAN