Dezastrul cu cadastrul: programul trebuia să fie gata în 2023, dar nici pomeneală. Analiză pe trei județe

Autor  admin   în       7 luni în urmã     1022 Vizualizări.  

Înregistrarea imobilelor în sistemul unic de cadastru din România este un dezastru. Până acum s-au derulat nouă programe de finanțare, este în desfășurare al zecelea, întinse pe durata unui an sau a mai multora. Putem vorbi fără emoții despre un eșec, având în vedere că lucrările la nivel național ar fi trebuit terminate până în 2023. Și sunt departe de acest deziderat, așa încât a fost nevoie de prelungiri, ca la fotbal. Iar cauzele vi le arătăm în acest articol, așa cum ni le-au conturat reprezentanții oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară din trei județe: Cluj, Bihor și Sălaj.

Înregistrarea imobilelor în sistemul unic de cadastru din România a început în 2015, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară. Ar fi trebuit să se încheie în 2023, dar a ratat cu grație acest termen.

Înregistrarea se efectuează la nivelul unei unități administrativ-teritoriale (UAT-uri), respectiv comună, oraș, municipiu sau la nivelul unuia sau mai multor sectoare cadastrale, în funcție de obiectul contractului de execuție lucrări încheiat de primăria locală. Din păcate, după opt ani, unele unități administrativ teritoriale nici nu au început cadastrarea sistematică.

Colecție de motive

Dezinteresul societăților de topografie este reflectat de numărul crescut al erorilor din lucrările privind înregistrarea sistematică la nivelul unității administrativ teritoriale, care sunt finanțate din fonduri europene. O consecință a lucrărilor de calitate slabă este faptul ca funcționarii oficiilor de cadastru refuză să le recepționeze până când prestatorii nu corectează toate erorile identificate în livrabilul respectiv. Din cauza întârzierilor cu care topografii își îndeplinesc obligațiile din contractele semnate cu ANCPI, există riscul ca penalitățile datorate întârzierilor să ajungă la 10% din valoarea estimată fără TVA a contractului, situație în care contractul se reziliază de drept. Prezintă risc crescut de reziliere contractele privind cadastrarea UAT Sanpaul, Ciurila, Moldovenești (CJ), Bratca (BH) și Hida (SJ)

“Motivul pentru care UAT-urile au solicitat finanțare, dar nu au reușit să semneze contractul de servicii, este din lipsa interesului prestatorilor de servicii autorizați. În cazul care au solicitat finanțare, UAT-urile au semnat contract de prestări servicii, dar acesta nu s-a finalizat (contractul s-a reziliat de comun acord sau expirat), prestatorul de servicii nu a reușit să se încadreze în termenele limită prevăzute în contract”, se arată în răspunsul OCPI Bihor.

„Dificultatea UAT-urilor de a contracta lucrări de înregistrare sistematică vine din complexitatea acestor lucrări. Una dintre principalele probleme este lipsa, la nivelul județului Sălaj, a planurilor parcelare, a schițelor de punere în posesie aferente imobilelor/terenurilor pentru care au fost eliberate titluri de proprietate. Un alt impediment vine din lipsa de implicare a tuturor factorilor locali din cadrul comunităților, precum și lipsa de interes a persoanelor fizice și juridice autorizate de a încheia astfel de contracte”, precizează OCPI Sălaj.

OCPI-urile au avut rolul de a informa, dar nu și posibilitatea de a obliga vreo comună sau oraș să înceapă cadastrarea sistematică.

„OCPI Cluj a oferit informații detaliate despre toate etapele de finanțare inițiate de ANCPI, inclusiv despre sumele alocate pentru realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică. Angajații biroului de înregistrare sistematică au participat la întâlniri de lucru cu reprezentanții primăriilor care au încheiat contracte de finanțare având ca obiect lucrări de registre sistematică și am transmis informații cu ocazia fiecare etapă de finanțare, ori de câte ori s-a solicitat acest lucru”, au declarat, pentru Media9, reprezentanții OCPI Cluj.

Cifrele nu arată bine

Dezinteresul societăților de topografie este reflectat de numărul crescut al erorilor din lucrările privind înregistrarea sistematică la nivelul unității administrativ teritoriale, care sunt finanțate din fonduri europene. O consecință a lucrărilor de calitate slabă este faptul ca funcționarii oficiilor de cadastru refuză să le recepționeze până când prestatorii nu corectează toate erorile identificate în livrabilul respectiv. Din cauza întârzierilor cu care topografii își îndeplinesc obligațiile din contractele semnate cu ANCPI, există riscul ca penalitățile datorate întârzierilor să ajungă la 10% din valoarea estimată fără TVA a contractului, situație în care contractul se reziliază de drept. Prezintă risc crescut de reziliere contractele privind cadastrarea UAT Sanpaul, Ciurila, Moldovenești (CJ), Bratca (BH) și Hida (SJ)

CLUJ. “La nivel de sectoare cadastrale: în 509 sectoare cadastrale, din 30 de UAT-uri, lucrările de înregistrare sistematică sunt finalizate, iar în 941 de sectoare cadastrale, din 38 de UAT-uri, lucrările de înregistrare sistematică sunt în derulare”, arată OCPI Cluj.

În județul Cluj există nouă unități administrativ teritoriale care nu au contractat lucrări de cadastrare sistematică. Acestea sunt Baciu, Căpușu Mare, Gherla, Negreni, Râșca, Sânmărtin, Săcuieu, Sic, Viișoara.

47

de UAT-uri nu au lucrările de cadastrare finalizate. Din acestea, 38 le-au început, iar cele 9, nu.

Media9 a primit explicații despre situația de la Căpușu Mare chiar de la primarul Gheorghe Iancu. “Vă informăm că nu am accesat programul din următoarele motive: numeroasele probleme întâmpinate de UAT-urile care au făcut înregistrarea sistematică și care s-a finalizat prin înscrierea eronată în CF a multor proprietăți; dificultăți în identificarea în teren a proprietarilor și amplasamentelor, actualii proprietari/moștenitori necunoscând situarea faptică a parcelelor; datorită absenței planurilor parcelare și numeroaselor greșeli din titlurile de proprietate, în sensul că au fost eliberate mai multe titluri pe aceeași tarla și parcelă sau numele proprietarilor au fost scrise greșit în titluri”.

Despre greșeli flagrante s-a plâns și primărița din Tureni, care a publicat liste pe care adresele, terenurile, dimensiunile greșite erau marcate cu roșu. Și nu mai puteai citi aproape nimic, toată pagina era roșie.

BIHOR. „La nivel de sectoare cadastrale, în 759 de sectoare cadastrale, din 47 UAT-uri, lucrările de înregistrare sistematica sunt finalizate, iar în 774 de sectoare cadastrale, din 42 de UAT-uri, lucrările de înregistrare sistematica sunt în derulare”, afirmă reprezentanții OCPI Bihor.


42

de orașe și comune din Bihor nu au finalizat sectoare cadastrale. Printre acestea, Oradea, Aleșd, Ștei.

Am primit un răspuns de la Primăria Chieșd, care ne arată că a depus cererea de intrare în program abia acum, în 2024, la al zecea apel de finanțare. Asta deși programul trebuia să se încheie în 2023.

SĂLAJ. “În prezent, la nivel de sectoare cadastrale, situația este următoarea: în 61 de sectoare cadastrale, din 19 UAT-uri, lucrările de înregistrare sistematica sunt finalizate, iar în 208 sectoare cadastrale, din 32 de UAT-uri, lucrări de înregistrare sistematică aferente finanțărilor 7, 8 și 9 sunt în derulare. Singurul UAT din județul Sălaj care nu a demarat lucrările înregistrare sistematica este UAT Șimișna”, informează OCPI Sălaj. 

33

de orașe și comune nu și-au finalizat cadastrarea în Sălaj.

Printre UAT-urile care nu și-au încheiat cadastrarea se află și municipiul Zalău. „Procedurile de achiziție publică întreprinse în cadrul acestor finanțări pentru cadastru sistematic nu s-au putut finaliza prin încheierea unor contracte de execuție de lucrări de specialitate, din lipsa depunerii de ofertă pentru realizarea acelor lucrări”, a transmis Primăria Zalău.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.