Descoperire remarcabilă. Manuscrise găsite în turnul secret
Biserica Sf. Mihail are un turn secret, iar în acesta au fost descoperite mai multe manuscrise medievale cu ocazia recentelor lucrări de restaurare. Unul dintre volumele găsite a rămas la Cluj și a fost studiat de profesorul Adrian Papahagi.
”Până la renovarea bisericii Sf. Mihail din Cluj, manuscrisul a fost ascuns, împreună cu alte circa 2000 de volume, majoritatea tipărite, în turnul secret al impunătoarei construcții gotice (în imagine). Acesta e singurul manuscris medieval păstrat la parohia Romano-Catolică Sf. Mihail din Cluj”, arată istoricii.


Manuscrisul clujean, datat 1470, conține comentariile (postilla) franciscanului Nicolaus de Lyra (c. 1270-1349) la cele patru evanghelii, cu completările lui Paulus, arhiepiscop de Burgos (c. 1351-1435). El a fost comparat cu manuscrisul I.12 al Bibliotecii Batthyaneum, datat în 1471, care conține postilla lui Nicolaus de Lyra și completările lui Paul de Burgos la celelalte cărți ale Noului Testament (Faptele Apostolilor, Epistole, Apocalipsa).
Cărțile au aceeași dimensiune, și, după cum a stabilit profesorul Adrian Papahagi cu ocazia unei vizite recente la Biblioteca Batthyaneum, legăturile gotice contemporane ale manuscriselor sunt decorate cu aceleași modele și cu piese metalice identice. Aambele manuscrise erau legate cu lanț, păstrat însă doar în cazul manuscrisului de la Cluj.
S-a stabilit că manuscrisele au fost comandate împreună și legate în același atelier, pentru parohia sau pentru conventul franciscan din Cluj.











