Descoperire de excepție în zona centrală a Clujului: zid din perioada romană construit în urmă cu aproape 2.000 de ani

Autor  admin   în       3 luni în urmã     3605 Vizualizări.  

Descoperire de excepție în zona centrală a Clujului. În timpul lucrărilor de modernizare a Parcului IL Caragiale, angajații Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT) au descoperit un zid de fortificație din perioada romană, care ar avea o vechime de aproape 2.000 de ani. 

Potrivit reprezentanților MNIT, ar fi vorba despre o parte din zidul cetății din zona de nord a castrului roman Napoca. Zidul respectiv ar fi fost construit în perioada 117-124 (sau ceva mai târziu, în perioada împăratului Hadrian). Pentru a fi vizibil acest zid, angajații muzeului clujean au săpat până la 4 metri adâncime (foto jos).

Imaginile cu recenta descoperire au fost făcute publice de Emil Boc, aflat în vizită pe șantier.

„Arheologii au găsit o incintă din epoca romană. Ce vedeți acolo jos, vedeți în premieră, zidul chiar de jos este fortificația romană a orașului. Se sapă la 4 metri adâncime. Deasupra este partea medievală, apoi cea modernă și cea contemporană. Aici avem istoria sub ochii noștri”, a transmis primarul Clujului, adăugând că ar fi parte a zidului de nord a castrului roman Napoca.

Un asemenea zid de incintă mai găsim pe Napoca 15, unul în zona Teatrului Puck, nu a fost descoperită încă extremitatea dinspre est, se presupune că ar fi în zona străzii Bolyai.

Emil Boc a mai spus că lucrarea, după ce va fi consolidată și conservată, va rămâne descoperită pentru ca toți clujenii să se bucure de ea, iar profesorii să le arate copiilor pe viu o mică parte din istoria Clujului.

În zona străzii Octaviaon Petrovici există ruine romane în subsolul unei clădiri private (Form Cafe), care inițial au fost acoperite cu sticlă, însă acum nu mai sunt accesibile publicului după ce chiriașul de la parter a făcut unele lucrări de renovare.

Strada G. Barițiu: suprafață amenajată – 2.215 mp.

Amenajarea acestor spații se va realiza în corelare cu proiectele realizate anterior pentru strada Regele Ferdinand și străzile adiacente. Se va reamenaja integral suprafața Parcului I.L. Caragiale, cu identificarea și păstrarea vegetației valoroase și sănătoase existente, pentru a crea o atractivitate mai mare în rândul publicului decât există în prezent.

Lucrările la Parcul I.L Caragiale sunt executate de Nord Conforest, iar proiectant este biroul arhitectului Vlad Rusu.

Foto: captură video Emil Boc/via Facebook

About