Deputatul Ungureanu: „PNL se duce la groapa istoriei și n-ar trebui să-i stăm în cale”
Invitat într-o emisiune TV locală, deputatul USR Emanuel Ungureanu a lansat un atac dur la adresa PSD și PNL, acuzându-le că au ajuns să guverneze împreună pentru că „s-au înțeles la bani”.
„PNL se duce la groapa istoriei și n-ar trebui să-i stăm în cale. Mai jalnic este că această combinație dintre PNL și PSD are ca rezultat un populism foarte grețos. Să auzi că se definesc ca partide de stânga sau de dreapta, când ambele se trag din fostul FSN… Un partid comunist care s-a transformat în trandafirii lui Iliescu, apoi în cei ai lui Boc și Băsescu. Iar ce vedeți aici e varianta în care PSD și PNL s-au înțeles la bani. De asta au venit împreună la guvernare, de asta nu s-au putut înțelege cu noi, cei de la USR. Pentru că noi n-am fost de acord să cheltuim banii așa cum au făcut-o Dragnea sau înainte de el, Videanu și Berceanu. Noi n-am fost de acord cu furtul și cu risipa”, a declarat, la TVR Cluj, parlamentarul USR.