Deputatul Ovidiu Cîmpean sare în apărarea Primăriei în scandalul sporurilor
Controversa legată de sporurile acordate angajaților din Primăria Cluj-Napoca continuă să genereze ecouri. După reacțiile critice ale USR Cluj, care a acuzat acordarea unui așa-numit „spor de obezitate” tuturor funcționarilor, în scenă a intrat și deputatul PNL Ovidiu Cîmpean, care a ținut să apere administrația locală și să critice opoziția pentru ceea ce numește „populism”.
Într-o postare publică, Cîmpean – fost director în Primărie și actualmente parlamentar – a subliniat că nu este vorba despre acordarea unui nou beneficiu, ci despre reducerea unui spor deja existent, de la 1.500 de lei brut la 300 de lei brut (echivalentul a aproximativ 176 de lei net). Potrivit deputatului, această modificare se înscrie în reformele adoptate recent de Guvern și, în fapt, reprezintă o scădere a veniturilor, nu o creștere.
„Populismul nu ține loc de muncă, proiecte sau rezultate”, afirmă Cîmpean, susținând că angajații din Primărie gestionează proiecte de sute de milioane de euro, iar munca lor nu poate fi redusă la o etichetă ironică despre „statul pe scaun”.








