Deputatul Emanuel Ungureanu, desemnat candidatul USR la Primăria Clujului
Filiala Cluj-Napoca a USR a organizat joi Adunarea Generală, în cadrul căreia a stabilit strategia pentru alegerile locale de anul viitor. În cadrul evenimentului, deputatul Emanuel Ungureanu a fost desemnat drept candidat al Uniunii pentru Primăria Cluj-Napoca. De asemenea, a fost stabilită lista consilierilor locali cu care USR se va prezenta în fața alegătorilor.
În funcție de numărul voturilor obținute în competiția internă, lista consilierilor locali este următoarea: Alexandra Oană (vicepreședinte USR Cluj-Napoca), Traian Daniel Mihai (vicepreședinte USR Cluj-Napoca), Adriana Cristian (vicepreședinte USR Cluj-Napoca), Radu Boloveschi, Sebesi Árpád (vicepreședinte USR Cluj-Napoca), Daniel Kloyber, Radu Chirilă, Gheorghe Sorin Terinte, Attila Iakob, Daria Maria Nicoară, Simona Laura Varga, Mihaela Nia, Dragos Sdrobiș, Levente Elek (membru în Biroul Național USR), Gabriel Tălnaci, Marcel Chis, Octavian Filon, Sorin Flaviu Florea și Veaceslav Solodcov.
„Alegerile din cadrul Adunării Generale au reprezentat punctul culminant al procesului electoral intern, bazat pe depunerea de proiecte de candidatură și dezbateri care au permis membrilor USR să stabilească exclusiv pe baza criteriilor meritocratice cei mai adecvați candidați la Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca”, se arată într-un comunicat de presă al USR Cluj-Napoca.