Dejecții și ulei de motor în apa pe care o beau clujenii. Ce măsuri ia prefectul – VIDEO
Lacul Tarnița este sursa principală de apă a clujenilor. Și nu doar a lor, întrucât Compania de Apă Someș oferă servicii inclusiv locuitorilor din Sălaj. Apa din lacul Tarnița este însă intens poluată. Într-un interviu pentru Media9, prefectului județului Cluj, Mircea Abrudean, a spus că Tarnița a fost încă de la început una dintre prioritățile mandatului său. El a subliniat că principala amenințare pentru calitatea apei sunt dejecțiile de la cabane, apoi și ambarcațiunile cu combustibil fosil. Aici însă este o “struțo-cămilă” legislativă, având în vedere că sporturile nautice sunt interzise prin lege în arii protejate, dar Tarnița a fost inclus, printr-o hotărâre de guvern, acum mai bine de 12 ani – pe axa Călin Popescu-Tăriceanu, premier – Marius Nicoară, președinte CJ Cluj – pe lista lacurilor navigabile. La fel și lacul Beliș.
Săptămâna trecută, prefectul a convocat la o întâlnire toate autoritățile clujene implicate în vreun fel în gestionarea situației de la Tarnița. Ce decizie s-a luat și care sunt demersurile care se fac vedeți în interviul video pe care Mircea Abrudean l-a acordat pentru Media9.