De Moș Nicolae, Alin Tișe a primit o cămașă și o pereche de pantaloni, dar nu s-a putut bucura de cadou. „Cred că moșul ar trebui să fie mai informat”

Autor  admin   în       1 year în urmã  

Administratorul județului Cluj, Alin Tișe, a fost întrebat, miercuri, într-o emisiune online difuzată la un post local dacă a primit ceva … de Moș Nicolae.

Întrebarea l-a cam luat pe nepregătite pe Tișe, învățat mai degrabă să răspundă la întrebări despre drumurile județului, despre câți bani bagă CJ în spitalele din subordinea lui sau la atacurile celor din USR.

„Da, nimic special, o cămașă și niște pantaloni de iarnă. Pentru că nu am obiceiul să mă îmbrac corespunzător în perioada de iarnă, mai degrabă necorespunzător. Am primit o pereche de pantaloni de fâș, buni de zăpadă, când mergi la munte sau e mai frig. Am fost bucuros de cadou, dar din păcate nu m-am putut bucura de el pentru că nu-mi era bună nici cămașa, nici pantalonii! Cred că moșul ar trebui să fie mai informat și să aducă mărimile potrivite. Norocul nostru e că pentru cei doi copii mărimile au fost bune, deci acolo moșu’ și-a făcut treaba. Nu știu cum se face, dar la mine moșul greșește mărimile cam în fiecare an. Ei, dar asta este soarta!”, a spus Alin Tișe la Ziua Live.

Foto: Arhiva personală Alin Tișe

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.