Daniel Metz: “Suntem confruntați cu un cocktail de crize”. Ce crede omul de afaceri că urmează

Autor  Ionel Lespuc   în       2 years în urmã     2803 Vizualizări.  

Omul de afaceri Daniel Metz, cu interese în IT și imobiliare, a renunțat la business, pentru a deveni cadru didatic universitar, la Facultatea de studii economice și gestiunea afacerilor (FSEGA). El concurează acum pentru un post de lector universitar, plătit cu 3.000 de lei pe lună. El pune la dispoziția studenților bagajul său de cunoștințe din lumea reală a afacerilor și afimră că aceasta este misiunea sa, felul în care poate oferi ceva generațiilor viitoare.

Daniel Metz renunță la afacerea sa pentru un job la stat, plătit cu 3.000 de lei pe lună. „Este o obligaţie morală”

Invitat într-o emisiunea la TVR Cluj, Daniel Metz a vorbit și despre situația economică actuală, la nivel național și internațional.

“Noi în momentul de față suntem confruntați cu un cocktail de crize. Să nu uităm că, pe lângă criza energetică, noi ne luptăm cu criza lanțurilor de furnizare. Ne confruntăm cu această criză logistică la nivel global. Vedem că un container de bunuri materiale, care vine din China spre Europa, acum un an costa 1.600 – 1.800 de dolari, iar în momentul de față costă 16.000 – 17.000 de dolari. (…) Suntem într-o criză multistrat, avem de-a face cu o inflație, care este destul de periculoasă, avem de-a face cu perturbarea lanțurilor economice globale. Avem însă de-a face și cu o criză de personalitate la nivel global, avem de-a face cu o criză de credibilitate. Fac aici abstracție de criza sanitară, care pune capac la toate. Deci cred că aceast context în care ne aflăm noi acum este cel mai periculos, din punct de vedere socio-economic, și acum trebuie să fim foarte atenți, în România, să luăm cele mai bune decizii, astfel încât să trecem cu succes peste această criză”, a spus Daniel Metz.

Omul de afaceri a vorbit și despre Cluj-Napoca și avantajele sale.

“Clujul este pe o traiectorie foarte bună. Este în situația fericită de a avea mai mult de 50% din ceea ce realizează în zona knowledge business-ului, a cunoașterii. Acesta este un avantaj competitiv pe care îl avem, multe orașe ar vrea să aibă asemenea valențe. De aceea eu am o mare încredere că acest oraș, această comunitate, va reuși să performeze în viitor și vom avea cu toții un nivel de trai mai ridicat decât alte orașe sau regiuni”, a arătat Metz.

Daniel Metz este preşedintele Consiliului de Administraţie al companiei NTT Data, care are peste 1.000 de angajaţi.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.