Daniel David: „Educația, dacă nu face nimic, va pierde aproximativ 1 miliard 700 de milioane de euro”

Autor  admin   în       1 lunã în urmã  

Ministrul Educației, clujeanul Daniel David, susține că România ar fi putut pierde aproximativ 1,7 miliarde de euro alocate pentru educație prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), dacă nu ar fi fost inițiată o renegociere urgentă a planului. Declarația vine ca reacție la un bilanț publicat de fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, care vorbea despre un risc de pierdere de „doar” 728 de milioane de euro.

Într-un interviu pentru Edupedu.ro, Daniel David a explicat că, la preluarea mandatului, în luna ianuarie 2025, a făcut o analiză detaliată împreună cu MIPE privind situația angajamentelor din PNRR în sectorul educației. Concluzia: dacă nu se intervenea, România nu ar fi reușit să atingă obiectivele asumate până în august 2027, termenul-limită pentru implementarea proiectelor finanțate prin PNRR.

„La început de an, când am preluat mandatul, am făcut o analiză a proiectelor PNRR angajate în anii trecuți și, prin prisma criteriilor, împreună cu MIPE, estimarea era că educația, dacă nu face nimic, va pierde aproximativ 1 miliard 700 de milioane de euro”, a declarat ministrul David.

Potrivit acestuia, problemele nu sunt imputabile actualei conduceri a ministerului, ci vizează planificarea deficitară din anii anteriori, în special lipsa capacității de implementare la nivel local și regional, dar și întârzieri în elaborarea ghidurilor de finanțare.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.