Dacă Emil Boc ar putea șterge cu buretele vreo investiție a Primăriei, asta ar candida pentru locul 1

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã  

“Primăria Cluj-Napoca va demara pe 1 iulie lucrările aferente proiectului finanţat din fonduri europene privind accesul din strada Oaşului la cartierul Lomb. Acestea vor afecta parţial şi zona de intersecţie cu strada Oaşului, pe amplasamentul respectiv urmând a fi amenajat un sens giratoriu”, scria presa clujeană în 2015. Ați circulat pe drumul acesta? Sigur că nu. Pentru că el nu există. Vorbim despre o stradă de 1,6 kilometri, al cărei preț era de circa șase milioane de euro. Execuția trebuia finalizată tot în 2015 și suntem în 2021.

Drumul cu patru benzi care era menit să lege orașul de Cluj Innovation City este unul dintre eșecurile dureroase ale administrației Boc. Nu e doar vina municipalității, pentru că în zonă alunecă terenul. Vă spun că, dacă primarul ar putea șterge cu buretele vreo investiție, asta ar candida pentru locul 1.

Anul trecut, Emil Boc a recunoscut că a trebuit să renunțe la unele sume prevăzute în buget, din motive de cheltuieli legate de pandemie, și că principala investiție sacrificată este cea din Lomb. Știți că, inițial, proiectul trebuia realizat pe fonduri europene, dar nu am reușit să se încadrăm în termene.

Contractul din Lomb a fost atribuit turcilor de la KIAT, cândva la mare trecere la Cluj. Între timp, însă, înțelegerea a expirat. Ce face acum Primăria? Din informațiile noastre, trebuie să facă recepția pe lucrările executate, să facă o expertiză care să arate cât mai este de lucru și la ce costuri, apoi să organizeze o nouă licitație. În principiu, vom circula pe drumul ăsta cam pe când vom avea și metrou. Vom vedea în bugetul pe 2021 cât de determinată este adminstrația locală să încheie lucrările.

Zona este extrem de importantă, acolo s-au construit două clădiri – un centru de creație și unul de business, pe viitor sunt propuse un muzeul al științei și chiar un campus universitar. Iar accesul se face pe un drum îngust, realizat în principal pentru cele câteva case din zonă.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.