GALERIE FOTO. Cum va arăta noul parc din cartierul Bună Ziua. Proiectantul s-a stabilit prin concurs
S-a stabilit cine va proiecta noul parc Bună Ziua, în urma unui concurs de arhitectură. Este al zecelea concurs de soluții organizat de Ordinul arhitecților din România, în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca, din 2017 încoace. Noul parc se va amenaja pe malul pârâului Becaș.
„Câștigătorul va intra în negocieri cu Primăria Cluj-Napoca pentru a stabili termenii realizării acestui parc din Bună Ziua”, a spus Ovidiu Cîmpean, secretar de stat în Ministerul fondurilor europene, care a fost prezentatorul galei de premiere.
10,7
hectare va avea noul parc din cartierul Bună Ziua, cu puțin mai redus, ca suprafață, decât Parcul Central, dar aproape dublu față de Parcul Feroviarilor.
9
proiecte au fost expuse, astăzi, în clădirea Casino, unde s-au anunțat câștigătorii concursului de soluții.
Obiectivul principal al concursului a fost selectarea celei mai bune soluții pentru amenajarea noului parc Bună ziua din Cluj-Napoca, pentru atribuirea contractului de proiectare.
Câștigătorul concursului obține premiul cel mare, reprezentat de valoarea estimată a contractului de proiectare, în valoare de 2.375.000 lei, fără TVA. Pentru proiectul clasat pe locul al doilea se oferă un premiu de 75.000 de lei, iar pentru cel de-al treilea, de 50.000 de lei.
Juriul concursului a fost alcătuit din specialiști cu experiență interdisciplinară, fiind cooptați experți în arhitectură, urbanism și peisagistică. Din juriu au făcut parte peisagist Ana Horhat, arh. urb. Mihaela Hărmănescu, arh. Andreea Mureșan – reprezentant al Autorității Contractante, peisagist Nicolas Triboi, arh. Octav Olănescu, arh. urb. Endre Vanyolos, arh. Cristi Urcan – reprezentant al Ordinului Arhitecților din România, Filiala Teritorială Transilvania, arh. Tudor Elian și peis. Alexandru Mexi.