Cum se schimbă dezvoltarea imobiliară în criza de după criză?

Am primit cu interes această întrebare, pentru că m-a provocat să gândesc. Trebuie să spun de la început că nu știu răspunsul. Nu îl știu pentru că, de data aceasta, factorul care a declanșat criza a acționat disruptiv. Nu mai suntem într-o criză de finanțare creată de lăcomia participanților la piață, care s-a tradus în credite neperformante, care au explodat la un moment dat. După aceea însă lucrurile s-au resetat și au evoluat în aceeași manieră, obiectivele fiind revenirea la parametrii de dinaintea crizei. Acum e cu totul altceva. Totul se poate schimba, ar trebui să se schimbe, dar nu se poate spune cum va fi noul echilibru, care dintre parametrii complexității social-economice-ecologico-culturale vor fi cei dominanți? Să încerc deci să construiesc o previziune. 

Dezvoltarea imobiliară a fost întotdeauna o componentă importantă a economiei care a generat creștere și consum, implicând măsuri și stimulente. Pe de altă parte a fost mereu bântuită de influență și corupție, de clientelă politică și de abuzuri speculative care au generat profituri disproporționat de mari față de alte domenii. Cu alte cuvinte, pe cât de necesară, dezvoltarea imobiliară a fost mereu greu de stăpânit și menținut în parametrii unei creșteri constante a calității, a valorii adăugate și a satisfacției utilizatorilor finali, fie că ne referim la rezidențial, la locuri de muncă, la comercial sau la turism. Previzibilitatea și caracterul stabil al economiei a fost în general baza dezvoltării imobiliare, care are cicluri lungi de finanțare și amortizare și care se bazează pe îndatorarea pe termen mediu sau lung a persoanelor și firmelor. Pe lângă aceasta, politicile autorităților au fost fundamentale pentru asigurarea ambelor componente a parteneriatului public privat, prezent de fapt în orice dezvoltare. La noi dezvoltarea imobiliară nu a ajuns însă la cote de maturitate nici înainte de pandemie. Decalajul între construcțiile private și infrastructura publică, inadecvarea contextuală a construcțiilor pentru a maximiza profitul și multe alte fenomene pe care nu îmi propun să le reiau aici, și-au arătat efectele. Cum o să fie de acum înainte? La fel? Extrem de improbabil, pentru că posibilitățile nu vor mai fi deloc aceleași. Cerințele nu vor mai fi aceleași, numai dacă nu am învățat mai nimic din această încercare. Noile tehnologii, existente și dezvoltate special pentru viitor vor conduce spre și vor facilita alt stil de viață, de lucru și de educație. Decalajele între cei care îmbrățișează viitorul și cei care nu pot depăși trecutul se vor accentua și personal și instituțional. Este interesant de văzut în ce măsură politicienii își vor schimba discursul către un viitor cu mai puține riscuri sau se vor concentra pe un prezent satisfăcător pentru cei care votează acum. Aș putea să iau la rând actorii principali ai dezvoltării și să construiesc scenarii combinate cu aceștia. Dar mă întreb dacă ne putem realmente adapta și schimba semnificativ în mai puțin de o generație? 

Pentru noi arhitecții viitorul este o provocare enormă, atât pentru cei care gândesc proiectele, cât și pentru cei care sunt de partea administrațiilor și mai ales pentru cei care formează studenții pentru viitor. Pentru cei care stabilesc și aplică regulile construirii, tema ridicării ștachetei poate fi dificilă, dar e inevitabilă. Pentru toată industria construirii este de asemenea important să accepte un salt mai consistent spre tehnologiile sustenabile, deja disponibile, dar totul depinde de ce își vor dori oamenii, de fapt. Vor putea ei să își dorească, deci să își imagineze altceva și să nu se mai mulțumească cu ceea ce li se oferă pe piața imobiliară? Vom reuși, noi ceilalți, să inovăm, să propunem noile formule cu argumente și curaj și cu mai multă muncă decât eram obișnuiți în scenariul business as usual ? 

E greu dar foarte important jocul previziunilor, dacă ești serios și responsabil, bineînțeles. 

Zilele trecute revedeam un celebru SF al anilor 80, interesat de fundalul arhitectural al poveștii care se petrecea în 2019! Totul era o combinație fascinantă de lucruri păstrate și de tehnologii avansate, pe care nu le avem încă, într-o previziune subtilă a ceea ce ar fi putut deveni omenirea. Oamenii erau umani, ca întotdeauna, mașinile erau mașini și se consumau aceleași dileme legate de inteligența artificială, dar un detaliu pe care acum circa treizeci de ani, când am văzut prima dată filmul, mi-a atras atenția acum: toate personajele erau învelite în nori de fum pe care îi produceau fumând aproape încontinuu… 

Șerban Țigănaș este unul dintre arhitecții cei mai importanți ai României. A studiat la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”, din Cluj, apoi a absolvit Facultatea de Arhitectură, la București. A ocupat funcția de președinte al Ordinului Arhitecților din România în perioada 2010-2018, iar în prezent este secretar general al Uniunii Internaționale a Arhitecților. Este profesor la Universitatea Tehnică, unde predă proiect design, comunicare și marketing pentru arhitecți. A fondat Dico și Țigănaș Arhitectură și Inginerie, iar proiectele biroului au obținut mai multe premii la nivel internațional. Trecem zilnic pe lângă Cluj Arena și Sala Polivalentă, clădiri reprezentative pentru oraș, închipuite în biroul de Arhitectură Dico și Țigănaș.