Cum a blocat UDMR comisia care urma să verifice retrocedările din Ardeal

Nu e frumos să evoci faptele din trecut ale cuiva, care poate la acel moment avea alte convingeri, priorităţi sau motive, pentru că oamenii se mai schimbă, evoluează şi nu mai sunt aceiaşi care să repete greşelile trecute, unele făcute fără intenţia de a produce efecte negative. Însă nu e frumos să faci aşa ceva în măsura în care efectele faptelor evocate au rămas şi ele în trecut şi nu mai au continuitate în prezent. Dar când acest lucru nu se întâmplă, iar aceste efecte servesc unor interese nedrepte, principiul nu îşi mai găseşte aplicare.

Anul 2013: 24 de ani împliniţi de la evenimentele care au împins România în era democraţiei, în care libertăţile cetăţenilor nu au mai fost suprimate şi îngropate alături de demnitatea lor; 24 de ani în care toţi s-au bucurat de multitudinea de posibilităţi de a-şi urma propriile interese, fără ca statul să decidă dacă şi în ce măsură acestea coincid cu cele ale „partidului”. Însă această libertate a fost deseori înţeleasă după bunul plac al fiecăruia. Au existat abuzuri? Cu siguranță. Românii erau într-un accentuat declin economic, fără niciun sprijin din exterior, în timp ce minorităţii maghiare i s-a creat, prin intervenţia persuasivă a UDMR, o dependenţă de fondurile statului vecin, interesat puternic de starea a ceea ce urma să devină diaspora ungară din Ardeal.

În 2013, reprezentanţi ai poporului au început să observe, ce-i drept chiar şi atunci tardiv, dar corect, că lucrurile iau o turnură greşită în privinţa retrocedărilor imobiliare, cel puţin în Ardeal. Aşa că au încropit o iniţiativă legislativă care să asigure crearea unei comisii parlamentare însărcinată cu investigarea şi supravegherea modalităţii în care a fost realizată, până la acel moment, retrocedarea unei multitudini de clădiri şi suprafeţe de teren agricole sau forestiere către diverse organizaţii maghiare sau urmaşi ai unor nobili maghiari, care au deţinut în proprietate sau administrare diverse bunuri imobile situate pe teritoriul României de azi. În fapt, ce putea să facă rău o astfel de comisie? Scopul ei singular era să asigure respectarea legalităţii, dat fiind contextul în care unul dintre reprezentanţii UDMR, membru în perioada dată în cadrul uneia dintre comisiile de retrocedare, a fost condamnat în anul 2012 tocmai pentru derularea de ilegalităţi în cadrul acestui proces.

Pusă în această notă, iniţiativa apare perfect justificată. Cineva s-a gândit în cele din urmă să investigheze dacă şi în ce condiţii procesul de retrocedare este realizat în condiţiile prevăzute de normele legale. Efectul preconizat? Respectarea echităţii şi a legii în aprobarea sau nu a cererilor de retrocedare înaintate diverselor comisii create în acest scop. Dar când rişti ca prin rezultatele pe care o astfel de comisie le-ar putea genera să îţi pierzi unul dintre principalele elemente de discurs, pe care îl foloseşti de atâta timp pentru a-ţi legitima dezideratele, trebuie să îţi foloseşti toate resursele să o blochezi. Pe scurt, UDMR, membru permanent al legislativului românesc încă de la începuturile democraţiei româneşti, s-a opus vehement acestei iniţiative parlamentare, reuşind să o ucidă din faşă, invocând pretexte ce ţin de domeniul competenţelor, şi nicidecum cel al intereselor, deşi aparent le serveşte perfect atât pe cele ale uniunii, cât şi pe cele ale unora dintre cetăţenii şi organizaţiile pe care le reprezintă.

Astfel, printr-o singură lovitură de maestru, UDMR a asigurat imposibilitatea rezolvării definitive a problemei retrocedărilor, dar şi posibilitatea de a continua discursul acuzator la adresa statului român, apărând în continuare ca salvator al minorităţii maghiare din România.