Cu ursul prin Mănăștur. Colindătorii din zona Moldovei au ajuns la Cluj

Autor  admin   în       3 years în urmã  

Deși mai e o săptămână până la Crăciun, cetele de colindători din Moldova au ajuns la Cluj. Venirea lor la Cluj a devenit deja o tradiție. Încă de acum 20 de ani, grupuri de colindători din unele zone ale Moldovei trezeau cartierele orașului cu cântecele lor. 

Grupul pe care l-am întâlnit în Mănăștur, în apropiere de piața Flora, era din Bacău și era compus din patru „urși”, doi adulți și doi copii, și șase colindători.

 

Foto: Tudor Știrbu

Spre deosebire de colindătorii din anii trecuți, care erau dotați cu trompete, tobe uriașe și acordeoane, uneori făcând mai mult zgomot decât colind, grupul întâlnit în Piața Flora n-avea nimic din așa ceva. În schimb, avea o boxă mare, portabilă, purtată într-un troller , care „emitea” colindă după colindă ca un tonomat muzical.

 

În fața pieței, grupul s-a oprit și a făcut un cerc, iar „urșii” au început să danseze după cum se pricepeau. Apoi, un adult din grup a trecut la plata colindătorilor. Și-a dat jos căciula și cu un „Doamne-ajută!” rostit din toată inima, însoțit de eterna urare „Sărbători fericite!” i-a îndemnat pe trecătorii întâlniți să dea „un bănuț” pentru colindători.

Emil, unul dintre colindători, spune că grupul e din Bacău. „Noi venim la Cluj an de an, mai puțin anul trecut, că a fost pandemie. Dacă am făcut ceva anul ăsta? N-am prea făcut, că nu prea are lumea bani. Și mai e și virusul ăsta”, a spus colindătorul din Bacău.

De aici, grupul va pleca la Bistrița, iar de acolo, spre casă, la Bacău.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.