Cu trotinetele electrice prin Parcul Central. Ce spun polițiștii

Autor  Ionel Lespuc   în       4 years în urmã     2367 Vizualizări.  

Pe Facebook au apărut imagini cu tineri care, pe trotinete electrice, merg cu viteză prin Parcul Central al Clujului, printre vârstnici și mame cu copii. S-a stârnit un val de proteste. Educația îți spune să nu pui în pericol oamenii din jurul tău. 

Dar ce spune legea? Primii care au fost arătați cu degetul sunt reprezentanții Poliției Locale. Am discutat cu Marcel Bonțidean, directorul Direcției Poliția Locală din Primăria Cluj-Napoca. Acesta a explicat însă că eventuala sancționare a persoanelor care circulă cu trotinete electrice cade în sarcina Poliției Rutiere.

E adevărat, mi s-a confirmat acest lucru chiar de la Inspectoratul Județean de Poliție Cluj. Purtătorul de cuvânt al IPJ, agentul de poliție Andrada Vișan, a explicat pentru Media9 că folosirea trotinetelor electrice în Parcul Central este legală. 

“Circulația cu trotinetele electrice este permisă în locurile de agrement închise, de altfel și a bicicletelor. Altfel, pe străzile unde există piste pentru biciclete, participanții la trafic pe trotinete sunt obligați să le folosească. Unde nu există, trebuie să circule pe carosabil, cât mai aproape de bordură. Este valabil însă numai în zonele unde viteza maximă admisă este de 50 de kilometri pe oră, lucru valabil în cam tot municipiul Cluj-Napoca. Acolo unde viteza maximă admisă este de 70 de kilometri pe oră, trotinetele nu au dreptul să circule”, a spus Andrada Vișan.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.