Cu telegondola prin Sopor. Fraierii, așteptați să aterizeze pe heliport :)

Cei mai mulți dintre cititorii Media9 știu că se pregătește un cartier nou-nouț în zona Sopor, pe aproape 237 de hectare, al cărui masterplan s-a realizat în urma unui concurs de soluții (detalii AICI).
Proprietarii de terenuri din zonă au aflat astfel ce se va putea construi pe parcela lor. Unii au văzut că este vorba despre un bloc de șase etaje și s-au bucurat, alții că este vorba despre o școală sau un sens giratoriu, și s-au frustrat.
Evident, cei care sunt nemulțumiți, caută acum să vândă. Pentru cumpărători, informarea este cheia. Sfatul este să nu dați banii pe terenuri în Sopor până nu știți exact ce spune masterplanul, în baza numărului de cadastru.
Nu se știe exact cum se va soluționa problema juridică a proprietarilor, întrucât există mai multe scenarii. Printre acestea, exproprierea celor care au terenuri mai puțin valoroase sau realizarea unei asociații și împărțirea profitului în funcție de suprafața deținută.
Dar se caută fraierii; Olx abundă de anunțuri. Domnul acesta vinde un teren intravilan de 11.900 m² la 800.000 de euro. “Zona este într-o continuă dezvoltare, în apropiere fiind avizat recent de către Primăria Cluj-Napoca un cartier cu blocuri turn, telegondolă și heliport”. Acest anunț hazardat, telegondolistic, are imprimat pe fotografie un watermark al agenției imobiliare RE/MAX. Te aștepți la mai mult.
Altcineva vinde sau schimbă un teren în zona noului cartier, cere 100 de euro pe metrul pătrat. Un alt proprietar spune că “PUZ-ul este în lucru” și cere 75 de euro pe metrul pătrat. Exemplele sunt foarte multe, website-ul de anunțuri geme.
Am discutat cu arhitectul Vlad Sebastian Rusu, proiectantul principal al cartierului. Concursul de soluții a fost câștigat anul trecut de societatea fondată de el, Asiza.
“Așteptăm ca Primăria să organizeze consultarea publicului, pe baza masterplanului afișat pe site-ul Primăriei. Între timp, am primit o serie de solicitări sau întrebări din partea proprietarilor, la care răspundem în prezent. S-au efectuat studiile topografice și geotehnice. Este în desfășurare procedura de identificare a tuturor proprietarilor, în vederea notificării acestora. Proiectul este public, cine dorește să se informeze corect are această posibilitate”, a spus Vlad Sebastian Rusu.
Iată cum a fost gândit cartierul. Proiectanții l-au împărțit în șase sub-zone – „insule urbane” – fiecare cu propriul parc, cu unitate de învățământ, cu diverse dotări de cartier. De asemenea, au fost propuse spații comerciale, de alimentație publică, culturale. Zone verzi sunt din plin, la fiecare grup de unități locative.
În ceea ce privește locuințele, există o mare varietate propusă. Înălțime maximă: șase etaje. Ar urma să se construiască locuințe individuale cu un etaj, case înșiruite, vile de șase apartamente cu două etaje, respectiv blocuri cu trei, patru și șase etaje, dar despre acestea din urmă v-am spus deja.