Cu o floare se face primăvară

După ce întâlnirea din Egipt, cu atâta speranță așteptată de savanții visători, dar atât de cinic „trântită” de politicienii profitori, s-a încheiat fără niciun rezultat palpabil în ceea ce privește acțiunea climatică, a venit rândul conferinței asupra biodiversității să-și dovedească trista inutilitate. Ceea ce este cumva nu de acceptat, dar în mod sigur de înțeles.

Fiindcă modificările climatice sunt un subiect mult mai prezent și mai ușor de înțeles. Mai o vijelie ici, mai o ploaie diluviană colo, mai o alunecare de teren, mai o secetă, și omul îndrăgostit de securitatea sa și de confortul său simte imediat efectele usturătoare ale respectivei situații. Fără îndoială, el nu înțelege mare lucru, doar fărâme disparate care-i permit nu numai să rămână conectat cu subiectul, dar și să aibă, eventual, o „opinie”. O opinie care nu se ridică nici până la cea mai joasă gradație intelectuală… dar, hei, noi așteptăm de la marele public să producă, să consume și să urmărească campionatul mondial de fotbal, nu să emită opinii calificate asupra subiectelor fierbinți ale actualității.

O astfel de ignorare este mult mai profundă, și cu atât mai dăunătoare, atunci când vine vorba despre biodiversitate. Fiindcă publicul de toate culorile habar nu are că biodiversitatea, la fel de mult ca  mediul inanimat, este de câteva secole încoace sub un continuu și necruțător asalt purtat de frenetica ființă umană.

Prea puțini sunt care știu, și chiar mai puțini cei care înțeleg, cât de grav este afectată biodiversitatea terestră de către activitățile umane de tot felul. În primul rând, zootehnia, activitatea prin care omul obține acele hălci generoase de carne care-i permit să se „hrănească” în detrimentul sănătății și al bunului simț. Dezvoltarea stihinică a zootehniei a făcut posibil ca în ultimul secol în S.U.A. consumul anual de carne pe locuitor să crească de la 66,5 kg la 122,5 kg! Aproape o dublare, care stabilește și un record al creșterii incidenței bolilor legate de alimentație.

Cu toate acestea, vom fi poate tentați să spunem: „Lasă-i să mănânce, ce treabă avem noi dacă oamenii au bani și-și pot permite?” Nimic de zis, fiecare are dreptul de a trăi cum i se pare mai potrivit, ba chiar să și moară în respectivul fel. Dar natura ce rău v-a făcut de o tratați ca pe un dușman? Datorită avântului mult lăudat al zootehniei s-a ajuns în situația complet absurdă ca în acest moment 96% din biomasa mamiferelor terestre să fie alcătuită din oameni și animalele lor „de curte”. Adică acele mamifere care sunt complet sustrase circuitelor  naturale și a căror existență nu este o participare la mediu și la funcționarea sa, ci o povară deranjantă și criminală. În plus, câteva zeci de specii „de crescătorie” au înlocuit mii de specii animale, al căror habitat a fost iremediabil distrus de poftele umane.

Numărul speciilor animale se reduce mereu, cu efective în continuă, aparent ireversibilă, scădere. Peste tot, este vorba de acea presiune antropică asupra mediului, de care omul a început recent să ia cunoștință, dar nici vorbă să-i pese. Americanul de rând poate să-și imagineze lumea fără ființe necuvântătoare sălbatice, dar nu-și poate imagina propria existență și propriul confort fără cele 350 grame de carne zilnică. De unde nu putem decât trage concluzia că simplitatea păguboasă este însăși etalonul intelectului omenesc!

Etalonul existenței vieții pe Terra este reziliența vieții, în orice formă s-ar prezenta ea. Plantele care odată la 5-7 ani umplu deșertul Atacama de flori multicolore sunt cel mai strălucit exemplu al acestui principiu. Semințele lor pot supraviețui ani în șir în cel mai fierbinte nisip; lucru care nu se poate spune despre viețuitoare, care zilnic trebuie să se hrănească și să se adăpostească. De unde și vin fragilitatea și vulnerabilitatea lor, fiindcă nevoile lor, spre deosebire de animalele domestice, sunt mult mai largi și mai complexe, incluzând teritorii minime pentru hrănire, adaptare a biotopului la cerințele de reproducere și securitate specifice fiecărei specii în parte.

Arealul specific fiecărei specii se suprapune sau întrepătrunde (niciodată fiind conflict) cu cel al celorlalte specii. Iar atunci când apare un invadator plin de porneală și de ignoranță – ați ghicit, e omul! – ele nu luptă, nu se răzbună, nu uneltesc, nu mărșăluiesc cu pancarte, nu se lamentează prin emisiuni de televiziune, ci se retrag sfioase și, fără un geamăt, muget sau scheunat, dispar și se refugiază în istorie.

Doar această responsabilitate morală pentru faptele și relele sale și ar fi destulă ca să-l facă pe om să se rușineze de daunele pe care le aduce vieții terestre, viață care l-a precedat cu sute de milioane de ani, și din valurile căreia s-a ridicat el, ca o Afrodită întunecată, dăunătoare și criminală. Dar nici vorbă despre așa ceva: pierderea biodiversității este cel mai greu de înțeles de către cei care își iau copiii de mânuță ca să le arate animale (nici măcar sălbatice…) în „grădinile zoologice”. Și care trăiesc într-un mediu din care respectivele sălbăticiuni au fost stârpite sistematic și fără milă.

Sălbăticiuni care, de fapt, trăiesc într-o complexitate de  relații și întrepătrunderi pe care mintea mecanică a omului nici măcar nu le poate pricepe. Dispariția unei specii poate aduce efecte în cascadă, generatoare de grave perturbări. Închipuiți-vă că deschideți mult-iubitul vostru terminal inteligent și spuneți: „Ce e gândacul ăsta cu nșpe mii de picioare (procesorul n.a.)? Probabil e inutil, fiind atât de mic… Ia să-l scot de aici…” Același lucru se întâmplă când, neștiutori și nepăsători, eliminăm o specie din marele și delicatul mecanism al biodiversității planetare. Fie ea animal sau floare.

Orice floare este importantă. Fiindcă ea, într-un fel de Atacamă universală, ne poate aduce primăvara.

 Mihai E. ȘERBAN

Doctor în științe economice, scriitor, om de afaceri, președinte de club sportiv, instructor de arte marțiale. Editorialist cu experiență, analist economic și politic (când i se cere), precum și moralist (de câte ori poate), s-a alăturat echipei de la Media9 pentru a promova o schimbare benefică a modului în care publicul larg percepe, consumă și propagă prestația jurnalistică de calitate.