Cu drona prin tunel. Tronsonul montan de autostradă care s-ar putea da în circulație vara viitoare


Cei de la Porr avansează rapid pe Secțiunea 4 a Autostrăzii A1 Sibiu–Pitești, iar porțiunea de aproape 10 kilometri dintre Curtea de Argeș și Tigveni ar putea fi deschisă circulației cu mai bine de șase luni înainte de termenul contractual. Estimarea realistă este iulie–august 2026, deși contractul prevede martie 2027 ca dată de finalizare.
„Etapele critice de execuție la tunel (aproape că) au trecut, așa cum puteți vedea din filmare”, transmite Asociația Pro Infrastructură într-o postare recentă. În prezent, mai este de „cămășuit” aproximativ jumătate din galeria spre Curtea de Argeș, urmând apoi lucrările de detaliu: umpluturi, structură rutieră din beton (nu asfalt), instalații și o serie de lucrări auxiliare. Acestea necesită migală, se desfășoară în mare parte secvențial și nu pot fi grăbite fără riscuri.
Deși mai există provocări în zona consolidărilor, mai ales în dreptul portalului dinspre Tigveni, unde o alunecare de teren majoră încă necesită intervenții, există timp suficient pentru remedierea completă.
Proiectul a fost lansat în 15 noiembrie 2021, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la 1 martie 2022. Contractul prevede 16 luni pentru proiectare și 44 pentru execuție. Chiar și în fața riscurilor tehnice – este primul tunel forat de pe o autostradă în România – derularea este una dintre cele mai performante din portofoliul CNAIR.
Fernando Lopez, project manager din partea constructorului Porr, declara pe 6 iunie 2025 că firma a folosit doar aproximativ 10% din rezervele de implementare și nu a depus niciun claim financiar:
„Suntem în grafic și chiar înaintea lui. Dacă totul merge conform planului, deschiderea traficului poate avea loc la final de 2026.”
Asociația Pro Infrastructură sugerează însă că acest termen este unul precaut, iar inaugurarea s-ar putea produce chiar mai devreme.