Cu cât crește prețul încălzirii pentru clujeni

Autor  Ionel Lespuc   în       3 years în urmã  

Clujenii branșați la sistemul centralizat de termoficare vor avea facturi cu 15% mai mari. Primarul Emil Boc a explicat că municipalitatea va subvenționa prețul gigacaloriei cu 46 de milioane de lei, aproape zece milioane de euro.

“Prețul de producție al gigacaloriei este de 664 de lei, iar prețul pe care îl plătește cetățeanul este de 278 de lei, pentru ca factura să fie suportabilă. Față de ceea ce plătea cetățeanul în octombrie, 242 lei, în noiembrie avem o creștere de 36 de lei, la 278 de lei, cu 15%”, a spus Boc, la Realitatea FM. 

Cele zece milioane de euro vor merge din bugetul Clujului în cel al Companiei de termoficare Napoca, din subordinea ConsiliuluI local.

Clujenii care au centrale de apartament nu primesc sprijin la încălzire decât dacă au venituri mici. 

În cazul acestora, în funcție de venit, ajutorul poate fi suportat de Primărie de la 0 la 100%.

About  

Sunt Ionel Lespuc, jurnalist. Alături de mine, am invitat și continuu să invit să scrie oameni cunoscuți ai Clujului. Uite câteva nume: Kai Brand Jacobsen, norvegiano-canadianul care merge de la Cluj în misiuni de pace, peste tot în lume; Cristi Danileț, judecătorul rebel despre care sunt sigur că ai auzit; Emanuel Ungureanu, vicepreședintele Comisei de Sănătate din Camera Deputaților, mereu în luptă cu neregulile din spitale; Dan Clinci, arhitect, omul din spatele concursurilor de soluții care remodelează Clujul; Mihnea Stoica, analist politic, cadru universitar la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării; Mihai Șerban, om de afaceri de succes și maestru de arte marțiale.